Skip to content
Sibiu Știri locale

VIDEO. Un polițist local din Sibiu bate un om al străzii pentru că nu purta mască

captura video

Un polițist local din Sibiu a lovit violent un om al străzii sâmbătă în centrul Sibiului. Martorii spun că polițistul local îi reproșa celui pe care l-a trântit la pământ faptul că nu purta mască de protecție. Agresiunea a avut loc în noua stație pentru microbuzele electrice Tursib, amenajată lângă parcarea Cazarma 90 din centrul istoric al Sibiului.

Ceea ce nu se vede în imagini este reacția celor din jur și, mai apoi, a polițistului. ”Polițistul i-a mai tras un pumn bărbatului aflat jos. Am oprit mașina și am coborât, să îl întreb ce literă a legii aplică în acel moment. Bărbatul pe care polițistul local l-a lovit era un om al străzii, cred că era și băut, deoarece după ce s-a ridicat iarăși s-a dus înspre polițist.

Eu i-am dat câteva măști de protecție, pentru că de la acestea a pornit scandalul și i-am spus să îl lase pe polițist în pace. Când au coborât din mașini și niște taximetriști, polițistul local a dispărut rapid din zonă, traversând strada către parcul Astra”, a declarat pentru Turnul Sfatului un martor la derularea agresiunii. El s-a arătat revoltat de violența de care a dat dovadă polițistulul local și pe care a descris-o ca fiind fără temei.

 

În cursul zilei de luni, reprezentanții Primăriei Sibiu au declarat, potrivit sursei citate că cerșetorul bătut de un polițist local e cunoscut violent, considerând ca fost vorva de un „nedorit și regretabil incident”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *