Și, totuși, se mai uită cineva și la economie?
Se mai uită, se mai uită! Cam acesta ar fi răspunsul corect. Și, deși de la jurnaliști la mediul de afaceri toți au dreptul să se uite, poate că cei mai în măsură să se uite în această perioadă, ar fi trebuit să fie liberalii. Și asta pentru că îngrijirea economiei este, poate, cea mai importantă funcție guvernamentală. Sigur, sunt și altele. Constituțional vorbind sunt multe. Științific vorbind, Guvernul ar trebui să transforme o comandă legală în fapt, prin multiplele lui tentacule de prin țară. Dar, câtă vreme Palatul Victoria s-a hotărât să încalce Constituția (prin multe din deciziile emise în perioada crize Coronavirusului) și să blocheze sau să ocolească cu obstinație Parlamentul (de la bugetul trecut cu asumarea răspunderii și până la refuzul de a mări alocațiile copiilor), lui Orban nu i-ar mai fi rămas în responsabilitate decât o economie dusă corect, muncită, care să se îndrepte spre ieșirea din criză.
Numai că Orban pare că, atunci când guvernează, numai la economie nu se uită. Tot timpul ceva îl abate de la subiectul central. Ba descoperă că maghiarii sunt răi, ba lansează candidatura lui Nicușor Dan, ba pregătește, aparent săptămâni întregi, cele mai bune variante de ieșire din criză, pentru ca mai apoi să deschidă mall-urile fix atunci când numărul de cazuri Covid crește alarmant. Dovada că nu prea se uită la economie mai deloc nu este nici poza fumegătoare din interiorul Guvernului, nici multiplele ieșiri protocolare în care premierul ar vrea să se felicite singur pentru conexiunile sale externe aparent bune. Cea mai bună dovadă este că încă n-a văzut nimeni niciun document, nicio foaie A4, niciun colț de șervețel, cu programul de ieșire din criză. Acest program, vânturat discursiv de liberali, pare să aibă soarta câinelui Enot, despre care bănuim că există, dar pe care turiștii din Deltă nu prea apucă să îl vadă niciodată.
Norocul României este că, în timp ce Orban numără candidați, bannere electorale și măști cumpărate fără licitație, sunt oameni care se mai uită și la economia reală. Presa este plină și Guvernului i-ar fi suficient să citească monitorizările zilnice pentru a înțelege în ce scenariu negru ne aflăm. Spre exemplu, se uită la economie Consiliul Fiscal, care a avertizat că PIB-ul se va micșora cu 4-6% doar în acest an. Tot experții de la Consiliul Fiscal susțin că nu poate fi vorba despre o revenire economică în trimestrul III și IV, așa cum ar vrea Cîțu să ne transmită, dar și că ar fi nevoie urgentă de un pachet de finanțare de 130 de miliarde de lei pentru resuscitarea parțială a economiei. Mai mult, Consiliul Fiscal punctează că proiecția de comprimare de 6% este una optimistă și că, de fapt, un 8.9-10.4% ar fi o așteptare mult mai apropiată de realitățile economice descrise de România.
Alți experți ai mediului de business observă o comprimare constantă a numărului noi de contracte de muncă, combinată cu o creștere semnificativă a disponibilizărilor. Problema și mai mare este că specialiștii preconizează o creștere alarmantă a falimentelor și șomerilor imediat ce Guvernul va înceta să mai ofere neconvingătoarea facilitate numită șomaj tehnic. La acest trend al șomajului în creștere ar contribui pe deplin scăderea cererii de produse și, mai ales, de servicii. Nici presa nu stă de-o parte. Mulți jurnaliști numără creditele și afacerile păguboase în care Guvernul bagă România. Unul dintre aceste materiale, publicat de Libertatea, urmărește viitoarea soartă incertă a circa un miliard de lei, bani care, cel mai probabil ar urma să ajungă în contul unor multinaționale, după ce Guvernul a hotărât să garanteze 80% din despăgubirile pe care societățile ce asigură credite le-ar datora asiguraților pentru neîncasarea facturilor la timp. Schema este mai complicată, însă rezultatul acestei măsuri este că neplata facturilor unor companii mari va fi decontată, în scurt timp, de cetățenii plătitori de taxe și impozite, aceiași cetățeni care nu au a spera nici la alocații duble, nici la pensii mărite conform legii și cu atât mai puțin la locuri de muncă decent plătite.
În fond, la economie ne uităm toți. Cu spaima specifică poporului care a trecut printr-o criză economică de 10 ani. Doar Guvernul lui Orban este impasibil la aceste realități și acționează, ca și când orice fel de urmă de responsabilitate pentru viețile a milioane de români ar fi doar electorală sau de imagine. Oamenii, pe de altă parte, afaceriștii, studenții, românii care muncesc și cei care au ieșit deja la pensie, nu așteaptă nici pomană, nici concursuri de frumusețe politică. Așteaptă soluții. Doar că, la Guvern, preocupările sunt altele. Deși cu toții ne uităm la economie, cei care au capacitatea de a o face util și cu sens, au renegat funcția lor de lideri, alergând, în schimb, pe ultima sută de metri, după niscaiva licitații, niscaiva posturi, niscaiva împrumuturi de făcut pentru a acoperi gaura unei incompetențe care crește și crește.
