Prim-ministrul Guvernului Ungariei, Viktor Orbán, şi-a luat ţeapă cu referendumul privind refugiaţii.
Biroul Naţional Electoral (NVI) din Ungaria a anunţat oficial că referendumul din Ungaria privind cotele de imigranţi impuse de UE este invalid, din cauză că numărul de voturi valabil exprimate nu a atins pragul de 50% plus unu, relatează MTI, citată de Mediafax.
Premierul ungar Viktor Orban a anunţat că va înainta Parlamentului o propunere de amendament constituţional în legătură cu rezultatul referendumului privind cotele de imigranţi, relatează MTI.
Orban a spus că a doua sarcină urgentă care trebuie îndeplinită este punerea în aplicare la Bruxelles a rezultatului referendumului.
„Întrebarea este simplă: poate Bruxellesul, comunitatea democratică a statelor europene, să îşi impună voinţa într-un stat membru în care peste 90 la sută din participanţii la vot resping acea voinţă?” s-a întrebat Viktor Orban, promiţând că va face totul pentru a se asigura că acest lucru să nu se va întâmpla.
Şeful NVI Ilona Pálffy a declarat că după numărarea a 98,82 la sută din voturi, numărul de voturi valide a fost de 3,2 milioane.
Pentru ca referendumul să fi fost declarat valid ar fi fost nevoie de peste 4,1 milioane de voturi.
