Deputatul PNL Dan Vîlceanu susține că informația potrivit căreia Florin Cîțu s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, în urmă cu 20 de ani, în SUA, era cunoscută de mai mulți membri PNL, iar lansarea ei în spațiul public în acest moment nu este o coincidență.
„Întotdeauna când apar astfel de mizerii într-o campanie oamenii știu că sunt date țină, sunt lucruri urâte și nu agreează nimeni genul acesta de practici. E un soi de politică veche pe care se pare o moștenesc unii”, a declarat Vîlceanu, potrivit Antena 3
„Eu știu că (n.r. informația) este plecată dintre colegi și știam despre lucrul acesta de acum vreo două luni, pentru că cel care s-a ocupat cu lucrul acesta a spus altor colegi. Știam că o să apară, nu era nicun fel de secret. E un episod despre care mai mulți colegi știau”, a mai spus Vîlceanu.
Acesta susține că și Ludovic Orban cunoștea întâmplarea, ”cel puțin acum două luni”, deși liderul PNL susține contrariul: „Cum să plece din zona mea dacă eu habar nu am avut de subiectul ăsta? E o minciună.”, a spus Orban.
Amintim că în spațiul public a apărut miercuri un document emis de judecătoria statului Iowa din SUA în care premierul Florin Cîțu a fost condamnat la două zile de închisoare. Potrivit legii americane, pedeapsa primită de premier, pe atunci student, se referă la conducerea unei mașini sub influența unei anumite cantități de alcool, sub influența drogurilor sau a unei combinații dintre aceste două substanțe.
În statul Iowa din SUA, fapta care se referă la conducerea unui autoturism sub influența alcoolului (DUI) este foarte bine delimitată de „operarea (mașinii – n.r.) sub influența intoxicării” (OWI). Premierul României a fost condamnat pentru OWI, așa cum o dovedește și documentul difuzat în presă.
Florin Cîțu a declarat, miercuri, că a fost pedepsit „pentru DUI”. Demnitarul s-a aflat la prima abatere.
Ce înseamnă OWI. Pentru ce a fost condamnat Florin Cîțu
OWI – așa cum apare în document – se referă concret la conducerea unui autoturism sub influența unui procent egal sau mai mare de 0,08% g/l alcool în sânge, sub influența consumului de droguri sau ambele cazuri combinate.
De asemenea, OWI mai face referire și la situația în care o substanță de tipul celor amintite, indiferent de cantitate, este raportată în sângele sau urina șoferului.
În cazul premierului Florin Cîțu, hotărârea judecătorească a fost pronunțată pentru OWI (operarea mașinii sub influența intoxicării).
Toate persoanele condamnate la închisoare pentru OWI trebuie să fie supuse unei evaluări a abuzului de substanțe, precum și unui tratament recomandat de autorități.
Nu în ultimul rând, potrivit legislației din Iowa, se mai impune și urmarea unui curs pentru șoferii care consumă alcool și, în unele cazuri, a unui program de prevenire a abuzului de substanțe.

Vilceanu, opinia ta este o mizerie, un lucru urat!