Skip to content
Politică

Vine ziua Z pentru Dragnea? Disidenții din PSD schimbă calculele șefului Camerei Deputaților

PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează cele mai recente informații din discuțiile avute în spatele ușilor închise, pe tema moțiunii de cenzură depusă de opoziție pentru dărâmarea Guvernului condus de premierul Viorica Dăncilă.

Amintim că liderul de grup al liberalilor din Camera Deputatilor, Raluca Turcan, a anuntat, miercuri, ca motiunea de cenzura impotriva Guvernului Dancila va fi depusa vineri si se va intitula ”Ajunge! Guvernul Dragnea – Dancila este rusinea Romaniei”.

Așa cum PSnews.ro a prezentat într-un articole anterior, pe care îl puteți citi AICI, șansele ca moțiunea opoziției să treacă nu sunt prea mari, având în vedere că este necesar de un număr de 233 de voturi, iar PNL, USR și PMP au în acest moment 145 de parlamentari, ceea ce înseamnă că mai trebuie să strângă minimum 100 de voturi.

De altfel, am putea presupune că cei 21 de deputați neafiliați, arondați în majoritate formațiunii lui Victor Ponta, și restul de 3 senatori fără grup (un fost liberal și doi foști social-democrați) ar putea și ei vota moțiunea de cenzură.

Însă, ”salvarea” ar putea veni chiar de la nemulțumiții din PSD, care în spatele ușilor închise se declară tot mai abătuți de soarta partidului și de pașii pe care Liviu Dragnea îi face din postura de lider al formațiunii politice.

Puciștii din PSD vor înlocuirea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților

Surse au dezvăluit pentru PSnews.ro că, deși vor să susțină înlocuirea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, puciștii din PSD exclud varianta să voteze moțiunea de cenzură, aceștia nedorind neapărat să fie înlocuit actualul Guvern.

De altfel, aceleași surse au precizat că nici negocierilor opoziției cu UDMR nu decurg foarte bine, semn că formațiunea politică la conducerea căreia este Kelemen Hunor nu va vota moțiunea de cenzură. Mai mult, amintim că liderul UDMR a precizat miercuri că a purtat discutii pe motiune doar cu liderul USR, Dan Barna, si cu cel al PMP, Eugen Tomac. De la PNL a vorbit doar cu cativa deputati, pe holurile Parlamentului, nu insa si nu liderul liberalilor Ludovic Orban.

Am avut o discutie cu Dan Barna, Eugen Tomac si colegii deputati din PNL pe holurile Parlamentului, dar nu cu Ludovic Orban. Ne-am intersectat la Hamburg saptamana trecuta, am dat mana, dar nu am discutat deloc despre motiune. Asta nu inseamna ca, daca ma cauta, nu vom discuta”, a spus Hunor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *