Skip to content
Politică

Viorica Dăncilă, declarații despre viitorul UE după Brexit

romanialibera.ro

Premierul României, Viorica Dăncilă, a  vorbit joi, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu premierul Italiei, Paolo Gentiloni, despre viitorul UE după Brexit. Cei doi au avut convorbiri în plenul celor două delegații, urmate de declarații comune la sediul Guvernului.

Dăncilă și Gentiloni au discutat despre românii din Italia, precum și despre italienii din România, susținând că aceste comunități reprezintă o punte de legătură între cele două state.  Discuțiile au vizat și subiectul viitorului Uniunii Europene în contextul Brexit, precum și solidaritatea celor două state în privința „altor provocări care pot apărea”, conform Digi24.

Cei doi oficiali și-au adresat mulțumiri și au reafirmat necesitatea consolidării relațiilor din România și Italia.

„Am discutat cu domnul premier Gentiloni despre importanța comunității românești în Italia și despre comunitatea italiană din România. Ambele reprezintă o punte de legătură între cele doua state. Am purtat discuții privind viitorul UE, mai ales din perspectiva preluării Președinției Consiliului  Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, dar și despre viitorul UE post Brexit. Discuțiile noastre s-au bazat pe o abordare unitară și am vorbit despre solidaritate în privința altor provocări care pot apărea. L-am felicitat pe premierul Italiei pentru preluarea de către Italia a președinției OSCE, l-am  asigurat de sprijinul ferm al Romaniei în gestionarea provocărilor complexe la adresa securității din Europa. Aș vrea să mulțumesc domnului Gentiloni pentru deschiderea pe care a manifestat-o în privința aspectelor pe care le-am avut pe agenda discuțiilor și să-l asigur de întreaga mea disponibilitate în aprofundarea colaborării bilaterale dintre Romania și Italia. În final, domnule Gentiloni, doresc să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat României pe durata mandatului dumneavoastră și să vă urez mult succes în activitatea viitoare„, a spus Dăncilă după discuțiile cu premierul Italiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *