Virgil Popescu (preşedintele PNL Mehedinţi) propune 3 soluţii după falimentul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN). Întâlnire-cheie cu un ministru din guvernul Dacian Cioloş.
Falimentul RAAN Mehedinți „va avea numeroase efecte negative asupra industriei nucleare din România, însă nu are sens să mai pierdem timpul să analizăm ce s-ar fi putut face și nu s-a făcut, ci trebuie să ne uităm spre viitor”, scrie Virgil Popescu, într-un comunicat trimis PSnews.ro.
În continuare, vicepreşedintele PNL de la nivel naţional relatează că a discutat, miercuri, cu ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, despre „principalele direcții pe care trebuie să ne concentrăm pentru limitarea efectelor acestui faliment”.
„Vreau să îi mulțumesc Ministrului Energiei pentru deschiderea de care a dat dovadă și pentru că a demonstrat că își dorește să își facă treaba într-un mod onest, eficient și legal. Mă bucur că astăzi, după mai multe luni de discuții am reuși să punctam cele mai bune soluții pentru problemele apărute în urma falimentului Regiei Autonome de Activități Nucleare.
- Termocentrala de la Halânga trebuie să rămână deschisă ca o centrală de sine stătătoare astfel încât să poată să producă energie și să furnizeze apă caldă și căldură în Drobeta Turnu Severin pentru iarna 2016-2017. Lichidatorul judiciar desemnat trebuie să facă tot posibilul ca să mențină licența de exploatare a termocentralei.
- Guvernul trebuie să elaboreze în regim de urgență o hotărâre care să devanseze termenul de 1 august al finalizarii disponibilizărilor astfel încât actualii salariați ai Regiei Autonome de Activități Nucleare Mehedinți să își poată primi drepturile și salariile compensatorii.
- Împreună trebuie să găsim o soluție pentru stocurile de apă grea astfel încât acestea să fie păstrate în siguranță atât calitativă, cât și cantitativă, înființarea unei entități de managemt a apei grele fiind o opțiune ce trebuie luată în seamă.
Cele trei puncte sunt doar un prim pas pentru a asigura cetățenilor din Drobeta Turnu Severin soluțiile pentru cele mai acute probleme. Industria energetică are un potențial uriaș neexploatat încă, însă am convingerea că împreună cu ministrul Vlad Grigorescu vom găsi și alte metode de a dezvolta acest domeniu”, mai arată Virgil Popescu.
