Skip to content
Europa Externe

Vot în Parlamentul European: liderii UE, somați să declanșeze convenția de revizuire a tratatelor. Eliminarea dreptului de veto, printre modificările dorite

parlamentul european Twitter

Parlamentul a adoptat joi o rezoluție prin care solicită Consiliului European să convină asupra începerii procesului de revizuire a tratatelor UE, solicitarea adresată șefilor de stat sau de guvern prevăzând instituirea unei convenții de revizuire a tratatelor, eliminarea dreptului de veto, mai multe competențe ale UE în domeniul sănătății, al energiei, al apărării și al politicilor sociale și economice, precum și un drept deplin și direct de inițiativă legislativă pentru Parlament și o mai bună protecție a valorilor fundamentale.

Rezoluția a fost adoptată cu 355 voturi pentru, 154 împotrivă și 48 abțineri, în urma dezbaterii ce a avut loc joi dimineață.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, având în vedere multitudinea crizelor actuale și recente, eurodeputații și-au utilizat prerogativele pentru a solicita ca tratatele să fie modificate prin:

– reformarea procedurilor de vot în cadrul Consiliului pentru a consolida capacitatea de acțiune a Uniunii Europene, inclusiv trecerea de la unanimitate la votul cu majoritate calificată, în domenii precum sancțiunile, așa-numita clauză-pasarelă, și în situații de urgență;

– adaptarea competențelor UE, în special în domeniul sănătății, al amenințărilor transfrontaliere la adresa sănătății, în finalizarea uniunii energetice bazate pe eficiență energetică și surse regenerabile de energie în conformitate cu acordurile internaționale privind schimbările climatice, în domeniul apărării și cel al politicilor sociale și economice;

– punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale și includerea în tratate a progresului social;

– sprijinirea rezilienței economiei UE, cu o atenție specială pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru verificarea competitivității politicilor, și promovarea investițiilor axate pe tranziția justă, verde și digitală;

– acordarea Parlamentului a dreptului de a iniția, modifica sau revoca acte legislative, precum și a unor drepturi depline în calitate de colegiuitor pentru bugetul UE;

– consolidarea procedurii de protejare a valorilor fundamentale ale UE și clarificarea hotărârii și a consecințelor încălcărilor acestora (articolul 7 din TUE și Carta drepturilor fundamentale).

Va fi de competența celor 27 de șefi de stat sau de guvern din cadrul Consiliului European să decidă lansarea unei convenții, prin majoritate simplă. Mulți eurodeputați au solicitat ca acest lucru să aibă loc cât de curând posibil, în cadrul summitului din 23-24 iunie, pentru a se asigura că așteptările cetățenilor sunt satisfăcute și că rezultatele Conferinței privind viitorul Europei sunt valorificate. Convenția ar trebui să includă eurodeputați, comisari, deputați din statele membre și lideri ai UE.

Comisia urmează să anunțe ce acțiuni intenționează să întreprindă în urma conferinței la jumătatea lunii iunie. Comisia pentru afaceri constituționale a Parlamentului va continua să lucreze la modificările pe care Parlamentul va încerca să le aducă tratatelor, în așteptarea unei convenții, informează caleaeuropeana.ro

În cadrul unei ceremonii de închidere care a avut loc la 9 mai la Strasbourg, președinta PE, Roberta Metsola, președintele Franței, Emmanuel Macron, în numele Președinției Consiliului, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au primit raportul final din partea copreședinților Comitetului executiv al conferinței. Aceasta include 49 de propuneri care cuprind peste 300 de măsuri în cadrul a 9 de teme, pe baza a 178 de recomandări din partea grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni, a contribuțiilor din partea grupurilor și evenimentelor naționale, a ideilor din cadrul Evenimentului tineretului european și a 43.734 de contribuții privind 16.274 de idei înregistrate pe platforma digitală multilingvă.

La începutul lunii mai, Parlamentul European a adoptat rezoluție de susținere a modificării tratatelor, iar la evenimentul de încheiere a Conferinței privind viitorul Europei, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele francez Emmanuel Macron s-au declarat în favoarea acestei idei.

În schimb, România s-a numărat pe 9 mai printre cele 13 state membre ale Uniunii Europene care nu susțin revizuirea tratatelor de funcționare ale UE, conform unei scrisori de poziție dată publicității de Ziua Europei, în aceeași zi în care a avut loc ceremonia de încheiere a lucrărilor Conferinței privind viitorul Europei, între ale cărei recomandări se numără și reformarea tratatelor.

“Conferința privind viitorul Europei a fost un eveniment democratic fără precedent și exercițiu inedit. Aceasta a facilitat un dialog inspirat cu – și între – cetățenii din întreaga Europă cu privire la modul în care aceștia văd rolul UE în anii următori. Salutăm ideile și propunerile pe care le-au prezentat cetățenii. (…) Reamintim că modificarea tratatului nu a fost niciodată un scop al conferinței“, au transmis cele 13 state, în timp ce liderii UE au primit la Strasbourg recomandările Conferinței privind viitorul Europei.

Deși nu exclud nicio opțiune în acest stadiu, România și celelalte state semnatare arată că nu susțin “încercările necugetate și premature” de a lansa un proces de modificare a tratatului UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *