Regulamentul Senatului a fost marți modificat prin votul Plenului Senatului dupa scandalul izbucnit în urma votului in cazul social-democratului Dan Sova, astfel incat prevederile sale sa fie puse in concordanta cu cele ale Constitutiei.
Astfel, solicitările DNA vor urma să fie adoptate sau respinse cu majoritatea simplă a senatorilor prezenți la respectiva ședință.
În plenul Senatului pentru această propunere de modificare au fost exprimate 109 voturi ”pentru”, 1 abținere și un vot împotrivă.
”Aţi văzut, de altfel, din votul plenului de ieri că toate forţele politice reprezentate în Senat au fost de acord că acesta trebuie modificat. Modificarea constă în faptul că, dacă până acum articolul 173 spunea că Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Acesta se modifică şi va suna aşa: ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”, a spus Sebastian Grapă, șeful Comisiei de Regulament din Senat, precizând că în comisie s-a înregistrat unanimitate cu privire la această modificare.
El a mai precizat că s-a redus, astfel, cvorumul pentru luarea deciziei, de la două treimi la o majoritate simplă.
”Am uniformizat astfel regulamentul Senatului cu Constituţia şi cu cele două hotărâri ale CCR în vigoare. Astăzi eu voi solicita plenului suplimentarea ordinii de zi a şedinţei Senatului cu acest punct şi bineînţeles aştept un vot”, a mai spus Sebastian Grapă, potrivit B1.

Inteleg din existenta votului de azi ca votul de data trecuta in cazul lui Sova a fost interpretat corect ! Adica pe Regulamentul nemodificat, Tariceanu a avut dreptate ! Pai atunci, la ce se mai rostogolea madam Gorghiu ???
Asa ii place ei sa se rostogoleasca. De aceea i se mai spune „saltelista” de la rostogolirea pe saltea.