Skip to content
Politică

Vrei să te angajezi în Guvern? Sunt posturi libere. Află care sunt criteriile

Vrei să te angajezi în Guvern? Sunt posturi libere. Află care sunt criteriile cerute de cabinetul condus de către Dacian Cioloş.

Guvernul a scos la concurs posturi de conducere în autorităţile de management pentru fonduri europene. În debutul şedinţei de Guvern de joi, premierul Dacian Cioloş a afirmat că singurele criterii de angajare vor fi cele de competenţă. Totodată, demnitarul a cerut transparenţă în organizarea concursurilor.

De asemenea, Dacian Cioloş i-a solicitat noului ministru al Fondurilor Europene, Aura Răducu, organizarea unei întâlniri cu factorii responsabili, pentru a discuta situaţia absorbţiei fondurilor europene, potrivit romaniatv.net.

„Am înţeles că aveţi scoase la concurs posturi de management în multe dintre autorităţile de management care se ocupă de gestionarea fondurilor. Aş vrea să începem de acum aplicarea principiului transparenţei şi profesionalizării acestor structuri.

O să va rog să va asiguraţi că perioada de depunere a candidaturilor să fie suficient de lungă astfel încât cei care sunt interesaţi şi vor să lucreze profesionist să poată să-şi depună candidaturile. Transmit un semnal foarte clar din partea acestui Guvern, singurele criterii de recrutare pentru astfel de poziţii vor fi de competenţă tehnică, de competenţă managerială şi, doamna ministru, vreau să va asiguraţi că organizarea acestor concursuri este transparenţă şi bazată strict pe aceste criterii. Aş vrea să urmăresc personal derularea acestor concursuri.

Cei care sunt interesaţi să ni se alăture candidând la posturile de conducere ale acestor autorităţi de management îi invit să îşi depună candidatura în următoarele zile”, a declarat Dacian Cioloş.

1 comentariu la “Vrei să te angajezi în Guvern? Sunt posturi libere. Află care sunt criteriile

  1. ”…singurele criterii de recrutare pentru astfel de poziţii vor fi de competenţă tehnică, de competenţă managerială şi, doamna ministru, vreau să va asiguraţi că organizarea acestor concursuri este transparenţă şi bazată strict pe aceste criterii. Aş vrea să urmăresc personal derularea acestor concursuri.”
    Nu cred,nu pot sa cred,pentru ca insasi Guvernul a fost facut pe recomandari (PILE!).
    Sa ne spun si cam de unde trebuie sa avem pile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *