Meteorologii prognozează vreme caldă pentru finalul lunii martie, câțiva nori de ploaie prin sudul, estul și centrul țării și cer senin în rest.
Maximele pleacă de la 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung la 19 grade în ținuturile vestice.
În București, va fi de aseamea senin, vânt slab și temperaturi care vor ajunge la orele prânzului până la 17 grade.
În Dobrogea și Bărăgan, găsim mai mulți nori, e posibil să vină și doi, trei stropi de ploaie, iar vântul se menține activ. Temperaturile urcă spre 16-17 grade, însă pe litoral va fi mai răcoare și se vor înregistra în jur de 12 grade.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei, atmosfera va fi schimbătoare și s-ar putea să picure trecător.
Temperaturile se mențin peste limitele normale și ajung tot pe la 16-17 grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, ne așteaptă o zi plăcută, cu cer mai mult senin și până la 17 grade în termometre.
Și în ținuturile vestice avem soare și atmosferă agreabilă. Va fi mai cald decât în celelalte zone din țară. Pe aici se vor atinge 18-19 grade.
Vreme frumoasa găsim și în zona Transilvaniei. După o dimineață friguroasă în depresiuni, soarele va încălzi treptat atmosfera, maximele depășesc 10 grade și ajung pe la 16 grade în vestul provinciei.
Și în Oltenia, ne așteaptă o zi frumoasă și se mai încălzește puțin față de ieri. Norii apar destul de rar și amiaza ne aduce maxime în jur de 15-16 grade, valori puțin mai ridicate decât în mod obișnuit.
