Mihaela Buzărnescu (160 WTA) a părăsit turneul de la Wimbledon în runda inaugurală, sportiva noastră fiind învinsă de o veterană a circuitului mondial, Venus Williams (41 de ani).
Partida a fost una echilibrată în marea sa parte, jucătoarea din SUA impunându-se în trei seturi, scor 7-5, 4-6, 6-3. Meciul a durat două ore și 36 de minute.
Locul 111 în ierarhia mondială, Venus a bifat succesul cu numărul 90 de la All England Club: are în palmares cinci titluri la Wimbledon (2000, 2001, 2005, 2007, 2008), iar ultima finală disputată a fost în 2017.
De știut:
Ultima victorie a lui Venus data din data de 8 februarie, de la Australian Open. De la acel moment, americanca a înregistrat șase înfrângeri la rând.
Pentru participarea de la Wimbledon, Buzărnescu va primi 56.000 de euro şi zece puncte WTA.
Venus o va întâlni în turul al doilea pe Ons Jabeur (Tunisia, cap de serie numărul 21.
