Profesorul Yuval Noah Harari, autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului şi 21 de lecţii pentru secolul XXI, explică pentru Deutche Welle în ce fel ne vor schimba viitorul deciziile pe care le luăm astăzi referitor la COVID-19. Mai mult, compania sa de impact social a donat un milion de dolari Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după ce preşedintele SUA a decis să stopeze finanţarea acestui organism din subordinea ONU.
Într-un interviu acordat publicației germane, Yuval Noah Harari spune că cel mai mare pericol nu este virusul în sine și că umanitatea dispune de toate cunoştinţele ştiinţifice şi de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevărat major, spune Harari, este demonul nostru lăuntric, ura noastră, lăcomia şi ignoranţa.
„Mă tem că oamenii reacţionează la această criză nu cu solidaritate globală, ci cu ură, învinuind alte ţări, învinuind minorităţi etnice şi religioase. Dar eu sper că vom fi capabili să ne dezvoltăm compasiunea şi nu ura, să reacţionăm cu solidaritate globală, care va dezvolta generozitatea noastră de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Şi sper că ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevărul şi nu vom da crezare tuturor acestor teorii ale conspiraţiei.”
Anterior interviului, în mai multe rânduri, Yuval Noah Harari atrăgea atenția asupra faptului că lumea se află în faţa alegerii între supraveghere totalitară şi sporirea puterii cetăţenilor și că există pericolul ca epidemia să marcheze o cumpănă a apelor în istoria supravegherii.
„Dacă publicul este înspăimântat de epidemie şi vrea să preia conducerea un lider puternic, atunci este mult mai uşor pentru un dictator să facă exact asta, să preia frâiele puterii. Dacă, de partea cealaltă, există reacţie din partea publicului atunci când un politician merge prea departe, atunci aceasta poate împiedica cele mai periculoase evoluţii”, consideră Harari.
Referitor la faptul că numeroase ţări implementează mecanisme de supraveghere digitală în aşa fel încât să prevină răspândirea virusului, Yuval Noah Harari arată cum pot fi controlate aceste mecanisme.
„De câte ori se sporesc măsurile de supraveghere a cetăţenilor ar trebui să se sporească şi măsurile de supraveghere a guvernului. În această criză, guvernele cheltuie bani de parcă ar fi apă. În SUA două bilioane de dolari. În Germania sute de miliarde de euro etc. În calitate de cetăţean, aş vrea să ştiu cine ia deciziile şi pe ce se duc banii. Dacă banii sunt folosiţi pentru a salva de la faliment mari corporaţii, care erau în dificultate chiar înainte de pandemie, din cauza deciziilor greşite luate de managerii lor? Sau poate că banii sunt folosiţi pentru a ajuta mici afaceri, restaurante şi magazine şi lucruri de genul acesta?
Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacţiile financiare, atunci ar trebui să spunem: „Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poţi pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei”, consideră Harari.
„Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice. Nu este inevitabil. Putem preîntâmpina asta. Dar pentru a împiedica apariţia unor astfel de regimuri trebuie în primul rând să realizăm primejdia şi, în al doilea rând, să fim atenţi cu ce permitem să se întâmple în această stare de urgenţă în care ne aflăm”, spune reputatul profesor.
La fel ca în cărțile sale, Harari amintește din nou că primejdia apariţiei unei întregi clase nefolositoare creşte dramatic din cauza prezentei crize economice, fiind vizibilă o creştere a automatizării, fiindcă roboţi şi computere înlocuiesc oamenii în tot mai multe joburi în această criză, fiindcă oamenii sunt blocaţi în casele lor şi se pot infecta, pe când roboţii nu pot.
„ Astfel, din pricină de automatizare şi de de-globalizare, este posibil ca în special ţările în curs de dezvoltare, care se bizuie pe mâna de lucru ieftină, să se trezească dintr-o dată cu o uriaşă clasă de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza automatizării sau fiindcă acestea s-au transferat în alte ţări. Dar acestea se pot întâmpla şi în ţările bogate. Această criză provoacă schimbări gigantice pe piaţa muncii. Oamenii lucrează de acasă. Oamenii lucrează online. Dacă nu suntem atenţi, aceasta ar putea avea drept rezultat colapsul muncii organizate, măcar în unele sectoare ale industriei. Dar nu este inevitabil. Este o decizie politică. Putem lua în această situaţie decizia de a proteja drepturile oamenilor care lucrează în ţara noastră, în întreaga lume. Guvernele acordă sprijin financiar industriei şi corporaţiilor. Ele pot condiţiona aceste ajutoare de protejarea drepturilor propriilor angajaţi. Deci totul depinde de deciziile pe care le luăm”, spune profesorul Yuval Noah Harari.
