Skip to content
Politică

Zegrean îi taie avântul lui Toader. Cum poate închide CCR jocul EXCLUSIV

wall-street.ro

Augustin Zegrean – fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR) – a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a arătat cum poate fi blocat demersul ministrului Justiției, Tudorel Toader, în sensul revocării Laurei Codruța Kövesi din fruntea Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Chiar dacă la început Zegrean a fost reticent în a comenta hotărârea lui Toader de a cere revocarea lui Kovesi (întrucât a susținut că nu avea informații suplimentare), totuși, la insistența noastră, fostul șef al CCR a afirmat: „Vă recunosc cinstit că nu l-am urmărit (pe ministru – n.r.), pentru că știam dinainte că așa va face. Nu de la el știam; era părerea mea”.

Întrebat ce l-a determinat să își formeze această părere, avocatul Zegrean a răspuns: „Tot mersul lucrurilor de când a început toată nebunia asta ducea la concluzia asta”.

„Eu am spus încă cu câteva zile înainte, după ce am văzut conferința doamnei procuror-șef, că efectiv mi-a fost milă de ea. O coaliție întreagă de partide și de presă să se lupte cu o femeie, și ea, săraca, să trebuiască să țină piept la toate, mi se pare prea mult. Deci nu este corect, nu este normal ca politicul să suspende procurori. Nu așa se procedează! Nu ăsta e statul de drept. Din păcate, nu este bine”, a continuat ex-președintele CCR.

Confruntat cu aparentele abuzuri comise de către diverși procurori DNA, Augustin Zegrean nu s-a arătat alarmat: „Alea pot fi abateri disciplinare și pot fi sancționate ca atare, dacă ele se dovedesc a fi adevărate. Și dacă s-a întâmplat așa, sigur că procurorii ăia trebuie să răspundă. Dar nu poți să arunci apa din copaie cu copil cu tot”.

Noi am insistat: ce se va întâmpla dacă se va dovedi că Laura Kovesi știa despre aceste abuzuri și totuși nu a făcut nimic?

„Eu de unde să știu ce se va întâmpla? Că la noi nu se întâmplă nimic după lege! Toate se întâmplă după bunul-plac”, a replicat Augustin Zegrean.

În ultima parte a discuției, l-am rugat pe fostul conducător al CCR să ofere un pronostic legat de ceea ce va face președintele Klaus Iohannis.

„Nu pot să-mi dau seama. Eu cred că va face exact ce-i permit Constituția și legile să facă. Asta-mi doresc să facă”, a afirmat Zegrean.

În acest punct, l-am confruntat pe jurist cu art. 54, alin. 4 din Legea 303/2004 (Statutul magistraților), potrivit căruia „Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător” (sublinierea ne aparține).

La rândul lui, Augustin Zegrean a subliniat că formularea subliniată mai sus nu are caracter obligatoriu (juristul dând astfel de înțeles că instanța de contencios administrativ poate stabili și ea acest lucru).

„Dar este vreo atribuție a președintelui care se întâmplă obligatoriu? Poți să obligi pe președinte, să-i dai numai o șansă, o soluție? Da: revocarea se face de președinte, la propunerea (ministrului Justiției – n.r.)… Dar nu e obligatoriu s-o facă! Cum nu e obligatoriu nici să numească pe un om propus. Deci nu mergeți pe ideea asta, că e falsă!” a accentuat fostul judecător constituționalist.

Noi am insistat: este posibil ca Guvernul să sesizeze CCR privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între ministrul Justiției și președintele României? Augustin Zegrean a rămas sceptic: „Păi, este posibil, pentru că, mai nou, cu toate se duc la Curtea Constituțională! Mai nou, și legile am impresia că le fac intenționat neconstituționale, ca să se ducă la Curte și să le dea înapoi. La Curte poți să te duci, dar nu e sigur că primești un răspuns favorabil. Deci soluția pe care Curtea o va da depinde numai și numai de Curte”.

În încheiere, Augustin Zegrean (fost deputat PD între 2004 și 2008) a amintit cum a fost ignorată Curtea Constituțională a României cu ocazia celor două suspendări ale lui Traian Băsescu.

„Dar vreau să vă spun așa: președintele Băsescu a fost suspendat de două ori (2007 și 2012). De fiecare dată, Curtea a spus înainte că nu sunt motive de suspendare. Și cine a ascultat de ce a zis Curtea?” a conchis Zegrean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *