Skip to content
Politică

Zgonea îi răspunde lui Ponta: Cei cu funcții în PSD au ca singur atu obediența?

Valeriu Zgonea i-a răspuns fostului premier Victor Ponta (care îl acuza, într-un interviu, de trădare) afirmând că singurul atu al oamenilor care se propun în funcțiile PSD este obediența. Totodată, acesta a precizat că „să ataci este foarte simplu, dar să construiești este foarte greu”.

„Paradoxal sau nu, atunci când Victor Ponta m-a propus pentru a fi președinte al Camerei Deputaților am fost considerat potrivit pentru această funcție. La fel am fost apreciat și atunci când am fost ales prin vot președinte executiv al partidului. Brusc, după ce am ”îndrăznit” să am o părere contrară de cea a conducerii, opinia s-a schimbat și care mai de care dintre foștii camarazi s-au înghesuit să se dezică de toată munca depusă împreună în toți acești ani. Nu pot să nu mă întreb oare cum se propun, mai nou, oamenii pe funcții în PSD: pe baza meritocrației sau mai degrabă având ca singur atu obediența?

Eu cred că dreptul la opinie ni l-am câștigat cu toții în 1989 și am conștiința împăcată că atâta timp cât am ocupat diverse funcții publice mi-am respectat atât partidul care m-a propus, cât și regulamentele și legile care ne guvernează activitatea. Dacă a lupta pentru respectarea legii înseamnă a te ține de un scaun, atunci vă rog să îmi judecați faptele conform propriilor dvs valori. Să ataci este foarte simplu, dar să construiești este foarte greu”, a scris Valeriu Zgonea, pe Facebook.

Amintim că Victor Ponta a declarat luni că PSD îl va asculta pe Liviu Dragnea, iar Valeriu Zgonea va fi schimbat de la conducerea Camerei Deputaţilor deoarece a trădat partidul înainte de bătălie, iar PSD va da un exemplu „întemeiat” în acest caz.

„PSD îl va asculta pe Liviu Dragnea în ce priveşte schimbarea lui Zgonea şi ce stabileşte conducerea. Mâine cred că vom vota. Eu cred că domnul Zgonea va fi schimbat dintr-un motiv foarte simplu: el, altfel un om cu care mă ştiu de 15 ani, am lucrat împreună, a comis, din punctul meu de vedere, al PSD, nu doar al meu personal, a comis cea mai gravă faptă posibilă şi anume – înainte de bătălie a trădat. Dacă zicea ce a zis atunci azi, era altă discuţie, dar înainte de bătălie, cum să vă spun, a trădat, ori pentru asta cu siguranţă că PSD va da un exemplu cu domnul Zgonea, un exemplu din punctul meu de vedere întemeiat. Nu poţi, înainte să înceapă bătălia, cu o lună înainte, să schimbi taberele fără să fii sancţionat”, a declarat Ponta, potrivit realitatea.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *