Zi de sărbătoare pentru șeful statului, Klaus Iohannis.
Potrivit jurnaliștilor de la România TV, preşedintele Klaus Iohannis îşi serbează sâmbătă ziua de naştere la vila de protocol de la Neptun, iar printre invitaţii de seamă se numără şi fostul şef de stat Traian Băsescu.
Şeful statului ar organiza o petrecere cu ocazia zilei lui de naştere la vila de protocol de la Neptun. Printre invitaţi, cel mai probabil, se pot afla şi copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, care se vor afla oricum pe litoral la un eveniment al PNL.
Potrivit România TV, există informaţii conform cărora şi Traian Băsescu va participa la petrecerea dată de Klaus Iohannis.
Aceasta este a doua vizită pe care o face Klaus Iohannis în ultimele două săptămâni la Neptun. Ultima dată, şeful statului a fost într-o inspecţie la această vilă de protocol şi atunci a stat doar câteva ore.
Președintele își sărbătorește sâmbătă, 13 iunie, ziua de naștere. El împlinește vârsta de 56 de ani.
Copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au anunțat că liberalii vor avea, sâmbătă, o acțiune la Constanța. După şedinţa BPN al PNL de miercuri, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au fost întrebaţi dacă va fi organizat un eveniment de ziua de naştere a preşedintelui.
„Noi doi (copreşedinţii PNL – n.r.) o să fim la Constanţa sâmbătă”, a spus Vasile Blaga. Alina Gorghiu a adăugat: „Îl sărbătorim de pe litoral. Avem acţiune”.
„O să-i urăm toate cele bune, dar o să i le urăm sâmbătă”, a mai punctat Alina Gorghiu.

Sa vina si Nutzi Udrea, sa faca poze pe plaja.
Bairam pe bani publici… Tot un fel de MRUnguent si nemtzalau’ asta… Sa-i ia „prima doamba craci lungi” after-shave din banii SPP…
Sa nu se spuna ca ziua de 13 nu este o zi cu ghinion … pentru noi !!!
in afara de chiolhane fara numar si de plimbari prin toata lumea, jegosul asta de presedinte cu toapa de langa el, a mai facut ceva demn de luat in seama? cat de prosti pot fi unii romani. Sa traiti, bineeeeee!
mult tact si rabdare in tot ce face,sanatate lui si sotiei,viata lunga si;LA MULTI ANI!!!
baselu’ & salamu de sibiu= love ! asa va trebuie !