Zi decisivă pentru inculpații din dosarul Revoluției, după ce procurorul general interimar Bogdan Licu a decis infirmarea ordonanței prin care a fost clasat dosarul, pe motiv că soluția a fost „netemeinica și nelegală”.
Astfeș, urmează ca luni Înaltă Curte să anunțe dacă este de acord cu redeschiderea urmăririi penale, caz în care „în maximum un an avem un rezultat”, spune generalul Dan Voinea, fost procuror militar.
Decizia procurorului Bogdan Licu a fost îndelung așteptată de răniții și urmașii celor care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din decembrie 1989, la fel cum este și cea a magistraților curții supreme.
„Să așteptăm că decizia să fie confirmată de ÎCCJ. Eu sunt convins că va fi confirmată și sper că va fi confirmată”, a susținut Bogdan Licu în conferința de presă ținută miercuri, potrivit realitatea.net.
