Zi decisivă pentru românca acuzată că și-a răpit propriul copil din Canada!
Mai precis, Anamaria Nedelcu află astăzi dacă îşi va recăpăta libertatea sau dacă va fi extrădară.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie magistratii vor decide eliberarea femeii din arest, în acelaşi timp, la Curtea de apel se judecă cererea de extradădarte formulată de autorităţile canadiene, potrivit realitatea.net.
În sala de judecată, la data de 13 aprilie, atunci când s-a dispus arestarea femeii, procurorii au susţinut că nu se impune arestarea preventivă a acesteia, însă instanţa a dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile, în vederea extrădării. Ulterior, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti a contestat hotărârea.
Anamaria Nedelcu a locuit în Canada până în anul 2014 când a decis să plece alături de unul dintre copii săi minori, deşi pentru acesta avea ordin comun de custodie alături de tatăl lui. După plecare, tatăl copilului a făcut plângere penală iar acum femeia este urmărită penal pentru răpire şi încălcarea unui ordin comun de custodie, fapte pentru care, în Canada, riscă până la 10 ani de închisoare.
