În cursul zilei de joi, magistraţii Instanţei Supreme iau în discuţie contestaţia lui Darius Vâlcov la decizia de arestare. Fostul ministru este trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat că a primit două milioane de euro mită de la un afacerist, pentru ca acesta să primească un contract cu primăria Slatina.
Darius Vâlcov a recunoscut doar o parte din faptele de care este acuzat. În plus, a încercat să încheie un acord de recunoaştere cu procurorii, dar a fost refuzat. Potrivit anchetatorilor, Vâlcov ar fi încercat să mascheze primirea mitei prin cumpărarea a peste o sută de tablouri, pe care urma să le folosească pentru deschiderea unei galerii de artă, informează antena3.ro
Fostul ministrul Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.
