Skip to content
Politică

Zi importantă pentru Radu Mazăre

Luni este o zi importantă pentru fostul edil al Constanței, Radu Mazăre.

Radu Mazăre află azi dacă rămâne după gratii, aşa cum cer procurorii, sau dacă iese din arest preventiv. Acesta  a fost adus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a fost aşteptat de iubita lui, notează româniatv.net.

Radu Mazăre a demisionat la sfârșitul săptămânii trecute de la Primăria Constanţa.

Mesajul lui Radu Mazăre către constănțeni:

„Vreau să mulțumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanța și constănțenii au fost sufletul și datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea rebel sau nonconformist, toată priceperea și energia mea mi-am dedicat-o comunității. Pentru greșelile făcute îmi cer iertare în fața tuturor. Dorința mea de a face bine orașului și locuitorilor săi nu justifică însă nedreptățile, stresul și chinul la care sunt supus de atâta vreme. Drept pentru care, demisionez din funcția de primar al municipiului Constanța. Colegilor și prietenilor le sunt dator cu mult respect și considerație. Începând de astăzi, nu îmi mai doresc o viață publică politică”, a transmis Radu Mazăre.

Citește și Decizie radicală luată de Radu Mazăre

Reamintim faptul că magistrații de la Înalta Curte au decis, joi seară, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Radu Mazăre, decizia nefiind definitivă, procurorii putând face contestație.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *