Zona Obor ar putea deveni următorul hub de birouri din București, în condițiile în care Centru-Vest și Bulevardul Expoziției deja sunt pline de proiecte, în special, office.
De altfel, potrivit lui Horațiu Florescu, managing partner Knight Frank România și Ungaria, zona de centru-vest, din jurul pasajului Basarab va ajunge în următoarele 24 de luni la o concentrare de 500.000 mp de birouri, care riscă să sugrume traficul în zonă, scrie economica.net.
„Vor apărea peste 21.000 de mașini în zonă, iar legătura cu restul orașului se face doar prin cele două poduri, Basarab și Grant. Vă închipuiți cât de sufocate vor fi la orele de vârf. De aceea, cred că Bucureștiul are nevoie să-și diversifice zonele de birouri, iar Obor mi se pare foarte potrivit. E doar la două stații de metrou de CBD (n. red. Central Business District – centrul Capitalei, Victoriei, Romană, Unirii), iar terenuri mai sunt, s-ar putea să apară câteva tranzacții anul acesta”, spune Horațiu Florescu, managing partner Knight Frank.
Și Bulevardul Expoziției s-a aglomerat de proiecte, Atenor, Portland Trust, Ana Tower, şi GTC dezvoltă clădiri de birouri, Forte Partners şi Impact proiectele rezidenţiale Aviaţiei Park cu 352 apartamente şi, respectiv, Luxuria, cu 630 de apartamente, iar Niro Investment un hotel cu 225 de camere, sub brandul Swisshotel, şi manageriat de Accor sunt doar o parte dintre dezvoltatorii care au anunțat sau au început construcția unor proiecte office, hoteluri sau rezidențiale în zonă, cu o suprafață estimată la 200.000 mp.
Anumiți dezvoltatori din București au sondat și alte zone, precum Est, cazul Vastint, care a dezvoltat în Timpuri Noi, proiectul mixt, care include birouri și rezidențial de 100.000 mp, Timpuri Noi Square, iar surse din piață au vorbit și despre zona de Sud ca posibilă extindere pentru dezvoltările office, între mallul Sun Plaza și Parcul Văcărești.
În Obor nu există, deocamdată, proiecte de birouri, ci doar câteva de retail, cum ar fi mallul Veranda de lângă piața Obor şi proiecte rezidențiale, precum Rose Garden al GTC, cu peste 900 de apartamente, dezvoltat şi vândut înainte de criză, sau proiectul rezidențial anunțat a fi dezvoltat pe cele zece hectare ale platformei Aversa, a cărei soartă nu e certă încă, fiind disputată de Blue Diamond, compania care a câștigat licitația de acum 6 ani, și AAAS.
