Skip to content
Societate

UPDATE Accidentul grav din Bulgaria: Trei dintre răniţi sunt internaţi la terapie intensivă şi doi sunt la terapie intensivă intermediară

trud.bg

UPDATE, ORA 12.53

Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca a anunţat că pacienţii politraumatizaţi din accidentul rutier din Bulgaria se menţin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcţiilor vitale. De asemenea, trei dintre aceştia sunt internaţi la terapie intensivă şi doi la terapie intensivă intermediară.

Dintre cei 5 pacienţi: 

– 3 sunt internaţi în Secţia de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secţii;

– 2 sunt internaţi în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară)”, mai arată sursa citată.

Conform sursei menţionate, echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe aceşti pacienţi, adaptând tratamentul în funcţie de evoluţia lor, inclusiv intervenţii chirurgicale în zilele care urmează.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, sâmbătă seara, 10 cetăţeni români, pasageri ai autocarului implicat în accidentul rutier de la Veliko Tarnovo, Bulgaria, nevătămaţi, au intrat pe teritoriul României fiind transportaţi cu un alt autocar al aceleiaşi firme de transport. Al doilea şofer al autocarului, cetăţean român, a fost audiat şi el în calitate de martor şi urma să revină în România.

MAE a mai precizat, în comunicatul de presă, că, încă de la producerea accidentului, Ambasada României la Sofia a întreprins o serie de demersuri de asistenţă şi protecţia consulară specifice în astfel de situaţii, respectiv contactul cu autorităţile bulgare, deplasarea unei echipe consulare mobile la locul producerii accidentului, la unitatea medicală unde au fost internate persoanele rănite şi la sediul organelor de poliţie şi procuratură care instrumentează cazul. De asemenea, personalul consular a facilitat contactele şi operaţiunile de preluare a pacienţilor cetăţeni români de către echipele medicale ale DSU/SMURD pentru a fi transportaţi în România pentru îngrijiri medicale. Nu în ultimul rând, reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Sofia au menţinut contactul permanent cu responsabili medicali din România şi membrii de familie ai cetăţenilor români implicaţi în accident.

MAE foloseşte acest prilej pentru a adresa mulţumiri autorităţilor bulgare competente pentru intervenţia promptă şi sprijinul acordat celor implicaţi în accident, pentru îngrijirile medicale acordate răniţilor şi pentru foarte buna cooperare atât cu reprezentanţii Ambasadei României la Sofia, cât şi cu personalul medical român care a preluat cei 5 cetăţeni români răniţi în vederea transferului în România”, mai indică sursa citată, potrivit news.ro.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Anterior, MAE a anunţat că, potrivit informaţiilor comunicate de echipa consularã mobilã prezentã la faţa locului, cei cinci cetăţeni români răniţi în accident au fost preluaţi de către elicopterele DSU/SMURD şi transferaţi la Spitalul Floreasca, transferul ultimei persoane fiind finalizat în jurul orei 17:00.

În total, 25 de persoane călătoreau cu autocarul românesc. Cei doi şoferi au fost reţinuţi.

Ancheta va fi preluată de Serviciul Naţional de Investigaţii din Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *