Skip to content
Politică

Analist politic lansează o previziune spectaculoasă despre viitorul Elenei Udrea. Lider PSD nu exclude ipoteza

Soarta Elenei Udrea, în raport cu solicitările de arestare preventivă, va fi tranșată luni în plenul Parlamentului, începând cu ora 17.30, după cum a anunțat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Pornind de la acest vot decisiv, analistul politic Bogdan Chirieac a lansat sâmbătă seară, în cadrul unei emisiuni televizate la Antena3, o previziune spectaculoasă despre ce se va întâmpla cu solicitările DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea.

”Eu cred că votul va fi o surpriză. La vot secret parlamentarii nu vor vota pentru ridicarea imunității Elenei Udrea. Parlamentarii, politicienii se simt, în acest moment, sub o mare presiune din partea puterii judecătorești, din partea justiției. Nu s-a mai întâmplat, în ultima vreme, dar când toate demersurile făcute de doamna Udrea, până în acest moment, s-a pus de luptătoare împotriva sistemului creat chiar de Traian Băsescu. Cred că la vot secret parlamentarii nu vor vota pentru ridicarea imunității. Vom trăi și vom vedea”, a precizat analistul Bogdan Chiriac.

”Asta este greșeala (n.r.: referindu-se la procedura de vot secret). Sunt de aceeași părere cu Bogdan Chiriea. Eu diger mai degrabă o democrație transparent, flexibilă și cu contur. În situații de acest gen nu ar trebui să mai existe vot secret, ci vot transparent, vot electronic, să știm cine se opune, cine e pentru. Nu este exclus ca Elena Udrea să fie apărată”, a precizat deputatul PSD, Mădălin Voicu.

Reamintim faptul că deputații din Comisia juridică se vor întruni în şedinţă duminică, la ora 16,30, pentru a da rapoarte pe cele două cereri ale DNA la adresa Elenei Udrea, de încuviinţare a arestării preventive şi de încuviinţare a urmăririi penale în dosarul „Gala Bute”, urmând ca votul în Plenul Camerei Deputaților să aibă loc luni, la ora 17,30.

 

1 comentariu la “Analist politic lansează o previziune spectaculoasă despre viitorul Elenei Udrea. Lider PSD nu exclude ipoteza

  1. Ar fi culmea ca sa se voteze impotriva arestarii! Daca se intampla asta jur ca nu mai merg in viata mea la vot, poate sa iasa si Vadim sau Hunor!

Dă-i un răspuns lui doru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *