Skip to content
Politică

Bătălia lui Tăriceanu se mută și în online. Cum s-au împărțit taberele

In cursul zilei de 26 mai, a fost inițiat pe un site specializat, un demers în care internauții pot să își exprime poziția cu privire la decizia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a-l ruga printr-o scrisoare adresată public președintelui României Klaus Iohannis, să folosească toate instrumentele de care dispune pentru a le demite pe șefele DNA și ICCJ.

Sunteți de acord cu textul scrisorii domnului Tăriceanu și a celorlalți semnatari ai scrisorii către președintele Klaus Iohannis? Dacă da, semnați petiția! Cei care semnăm petiția, ne declarăm solidari cu demersul lor!!!”, a scris Keul Florin, ințiatorul petiției online. De menționat că până în momentul de față au semnat 1166 de persoane, iar demersul a generat peste 250 de comentarii.

Citește și: Scrisoare incendiară a lui Tăriceanu pentru Iohannis în care îi cere să le demită pe Kovesi și Livia Stanciu. DOCUMENT

De asemenea, un demers asemănător a fost anunțat și de vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, care a anunțat joi lansarea unei petiții publice pentru demiterea din funcție a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: PNL, demers de ULTIMĂ ORĂ pentru demiterea lui Tăriceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, alături de senatorii Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghişe şi Nicolae Nasta, a trimis, în cursul zile de marți,  domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis, o scrisoare despre situația Marianei Rarinca, femeia care a stat nu mai puțin de 6 luni în închisoare , după ce a fost acuzată de șantaj la adresa șefei ICCJ, Livia Stanciu.

 

1 comentariu la “Bătălia lui Tăriceanu se mută și în online. Cum s-au împărțit taberele

Dă-i un răspuns lui ipntea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *