Skip to content
București Știri locale

Bucureşti: Proiectul unui „nou parc Herăstrău” a intrat în linie dreaptă

Facebook

Locuitorii Sectorului 2 se vor putea bucura de cel mai mare parc nou creat după Revoluție. La inițiativa viceprimarului Dan Cristian Popescu, Consiliul Local al Sectorului 2 a înaintat Consiliului General al Municipiul București cererea de expropriere a imobilelor ce stau în calea realizării unui parc în zona Petricani-Moroieni-Pipera-Valea Saulei. În baza acestei cereri, în această zonă va putea fi creat un parc de 173 de hectare, aproape cât parcul Regele Mihai 1 – Herăstrău.

Întrebat despre acest proiect, viceprimarul Dan Cristian Popescu, candidat din partea Partidului Social Democrat la Primăria Sectorlui 2, ne-a declarat: „Este unul din proiectele mele de suflet. Vor fi 173 de hectare de verdeață pentru locuitorii sectorului 2. Practic, vom face un „nou parc Herăstrău”. Dincolo de impactul economic pentru zona respectivă, trebuie să ne gândim la impactul de mediu și sănătatea oamenilor. Sunt foarte fericit că am putut trece acest proiect prin Consiliul Local al Sectorului 2 și că locuitorii se vor putea bucura, în curând, de un nou spațiu, dedicat lor.”

Potrivit B1TV, proiectul mega-parcului din zona Petricani face parte dintr-o serie mai amplă de proiecte ale lui Dan Cristian Popescu care intenționează, până în 2024 să creeze peste 240 de noi hectare de spațiu verde în Sectorul 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *