Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au început să aplice amenzi uriaşe după tragedia care a avut loc pe 30 octombrie din clubul Colectiv din Capitală.
Astfel, Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi a Bucovine au fost amendate cu câte 50.000 de lei pentru că nu aveau autorizaţie de la pompieri.
Reprezentanţii instituţiei dau vina pe constructorul clădirii care, a montat rezervoare de apă, în exteriorul clădirii, ce s-au fisurat înainte de a fi folosite.
„Noi am dat în judecată constructorul, ne-am judecat patru ani şi ceva şi în iunie anul acesta am câştigat procesul. Am făcut notificări către firmă, ne-am întâlnit la discuţii verbale de vreo două ori până acum pentru ca acele rezervoare să fie înlocuite”, a spus Gabriel Harabagiu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, potrivit romaniatv.net.
„Avem hidranţi de jur-împrejur, hidranţi în interior şi exterior, şapte căi de evacuare, pompier angajat, mai puţin aceste rezervoare”, a mai adăugat Harabagiu.
O altă clădire care nu deţine autorizaţie de la pompieri este şi Centrul Expoziţional Providenţa, o clădire ce aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Reprezentanţii ISU spun că au amendat şi această unitate cu suma de 50 de mii de lei.
Potrivit reprezentanţilor ISU, alte 12 biserici din Judeţul Iaşi nu au autorizaţie privind securitatea la incendiu, şase dintre acestea fiind din mediul urban.

Vrei sa construiesti o cladire. Soliciti Certificatul de Urbanism. Conform acestuia, se solicita niste avize. Inclusiv cel de PSI, adica de la acest ISU prin care se certifica faptul ca proiectul este in regula din punctul lor de vedere. In baza lui, obtii Autorizatia de Construire. Construiesti cladirea. Vin dupa finalizare tot astia de la ISU si iti spun ca nu pot elibera Autorizatia de Securitate la Incendiu ca nu stiu ce nu corespunde. Aici avem doua posibilitati. Ori cladirea nu a fost executata conform proiectului avizat, si atunci discutam cu dirigintele de santier care este angajat de beneficiar sau chiar cu inspectorii de la Inspectia de Stat in Constructii care nu au observat asta, ori pacaliciul ala de la ISU care a dat avizul a fost incompetent sau a luat spaga daca a avizat un proiect care nu corespunde normelor lor. In final, singurul care are de suferit ca i se inchide cladirea este… beneficiarul ! Adica tocmai ala care a cheltuit din buzunarul lui pentru toate astea. Intrebare de final, unde este vina beneficiarului ??????? Intrebare… degeaba, cine ar trebui in realitate sa plateasca ???
P.S.
Cum de cele mai multe ori ne aflam in a doua situatie din cele enuntate mai sus, culmea nesimtirii pare a fi faptul ca aia care vin sa-ti inchida locatia sunt tocmai cei de le ISU ! Ce mai poti spune ? Tara frumoasa, pacat ca e populata …