„Cheamă-l pe Cristi” la parchet? Vedeţi mai jos legătura dintre un candidat al PMP şi şmenul făcut de fostul primar PDL Liviu Negoiţă cu Parcul IOR.
Cristian Petrescu, candidatul PMP la Primăria Sectorului 3, nu le spune alegătorilor că are legătură directă cu cel mai mare jaf din zonă: retrocedarea ilegală a aproape 12 hectare din parcul IOR, scrie realitateabucuresti.ro.
Zona din parcul IOR pe care primăria nu are voie să o igienizeze pentru că este propietate privată a fost, în 2005, retrocedată de către primarul general Adriean Videanu, coleg de partid – PDL pe acea vreme – cu fostul primar al sectorului, Liviu Negoiță, și cu actualul candidat Cristian Petrescu.
Mai mult: în acea perioadă (2004-2005), Petrescu a lucrat la cabinetul lui Liviu Negoiţă, pentru ca, după retrocedare, să fie avansat de Adriean Videanu în funcția de director executiv al Direcţiei Dezvoltare Turism la Primăria Capitalei. De altfel, traseul lui Petrescu este strâns legat de Videanu, Udrea și Băsescu: unde s-au mutat ei, hop și Petrescu! În perioada 1999–2001, cel care candidează acum sub sloganul „Cheamă-l pe Cristi!” a fost preşedinte al organizaţiei de tineret (OT) PD Bucureşti, iar în 2000 a candidat din partea PD pentru Camera Deputaţilor. În 2001, Petrescu a fost vicepreşedinte PD Sector 3, apoi a devenit prim-vicepreședinte al PDL Sector 3, pentru ca acum să fie șef la PMP pe București, partidul lui Traian Băsescu. De altfel, Băsescu, în cârdășie cu fostul primar Videanu, este implicat și în retrocedarea ilegală a altei bucăți din parcul IOR, așa cum au demonstrat ziariștii de la Jurnalul Național.
Cristian Petrescu este, la bază, profesor de sport, iar până să fie uns de Elena Udrea în locul ei la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, nimeni nu auzise de el. Tot în anonimat era și când a votat tăierile de pensii și salarii din timpul guvernării Emil Boc. Faptul că era un ilustru necunoscut nu l-a împiedicat ca, înainte să ajungă la șefia MDRT, prin Asociaţia Profesioniştilor de Turism din România, pe care o conducea, să primească aproximativ 1,7 milioane de euro fix din bugetul acestui minister.
Tot în această perioadă, Cristian Petrescu a reușit să-i intre în grații Elenei Udrea, care l-a și recomandat să-i devină succesor la minister după demisia Guvernului Boc. De altfel, Petrescu face parte dintr-o gașcă de politicieni care în ultimii ani au vizitat la greu sediul DNA: Adriean Videanu, Elena Udrea, Ioan Oltean şi Gheorghe Ștefan. În ultimii ani, politicianul s-a ținut scai în suita Elenei Udrea, astfel ajungând acum în PMP.

E absurd a retrocedat ceva Cristi Petrescu? Articolul nu demonstreaza clar fapte de coruptie!