Skip to content
Politică

Controversatul secretar de stat de la Finanţe nu cere scuze privind off-shore-ul din Cipru: Niciun motiv!

Gabriel Biriş (secretarul de stat de la Ministerul de Finanţe intrat în atenţia publică după declaraţii controversate la adresa persoanelor fără venituri declarate) nu cere scuze privind firma off-shore pe care o deţine în Cipru.

Într-un status postat, marţi, pe Facebook, avocatul precizează că, din cauza condiţiilor nefavorabile, „compania nu a fost niciodata activă, nici măcar nu a avut un cont deschis”.

„Singurul motiv pentru care nu am lichidat-o a fost lipsa de timp”, explică Biriş.

Redăm mai jos mesajul integral al lui Gabriel Biriş:

„Inteleg ca a mai aparut o problema in legatura cu o firma din Cipru (tara membra UE) inclusa in declaratia mea de avere si interese din 2012.

Daca pentru comentariile re: unele persoane fara venituri mi-am cerut scuze public, pentru asta nu am nici un motiv sa o fac.

Este o companie facuta cu multi ani de zile in urma impreuna cu niste prieteni, companie pe care intentionam sa o folosim pentru a investi/detine impreuna participatii in alte companii. Deci, un holding, pe vremea cand Romania nu era deloc prietenoasa cu astfel de companii.

Lucrurile nu au mers insa asa cum ne-am dorit si compania nu a fost niciodata activa, nici macar nu a avut un cont deschis. Singurul motiv pentru care nu am lichidat-o a fost lipsa de timp…

Nu este singura detinere pe care am avut-o sau o am in strainatate , iar acest lucru nu este nici ilegal si nici imoral.

Toate veniturile mele pana acum au fost obtinute si au fost impozitate in Romania. Si nu au fost deloc putine! Mai mult, nu am obtinut niciodata salariul pe micro, nu am fentat nici un fel de impozit sau contributii. Am platit CASS inclusiv in vremea cand mai nimeni nu platea…

In plus, ca avocat mi-am castigat veniturile exclusiv in mediul concurential (mediu nu chiar usor, concurentii fiind extrem de puternici), nu am lucrat cu statul/firme de stat si am lucrat extrem de putin (sub 2% din venituri in ultimii 10 ani) pentru firme private in legatura cu contracte publice. Restul exclusiv pentru clienti privati in contracte cu statul sau in litigii cu statul…

Nu cred ca mai am ceva de adaugat pe acest subiect, care este de fapt un non-subiect. Altele sunt subiectele despre care ar trebui sa vorbim. Si vom vorbi.

Cum ziceam in urma cu cateva saptamani, va fi bine!”

1 comentariu la “Controversatul secretar de stat de la Finanţe nu cere scuze privind off-shore-ul din Cipru: Niciun motiv!

  1. Ce scuze mai fratilor, chiar ne-am tampit cu totii ??? Pai de scuze e vorba aici ??? El implicit, in prostia lui de tanar frumos si liber, recunoaste existenta acelei firme. Deci, fara echivoc, aici e vorba de INCOMPATIBILITATE in termen pur juridic, nu de scuze ! Si asta e fapta penala, nu e o greseala de exprimare ! Alo, Patraulea, Trandafire, dormiti ??? Scuze, alo, ANI, DNA, dormiti bre ???

Dă-i un răspuns lui dany Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *