Scandalul dintre USR și PNL pe numirea lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ are un singur câștigător net: PSD. Marcel Ciolacu a obținut ceea ce și-a dorit: a îndepărtat discret încă un om din cercul intim al lui Liviu Dragnea, recompensându-l cu o funcție bună din care va lucra pentru PSD și a reușit să învrăjbească în același timp USR PLUS și PNL, adică doi posibili parteneri de guvernare în viitorul cabinet.
În loc să găsească cel mai mic numitor comun, PNL și USR se acuză acum fiecare de blat cu PSD, iar Marcel Ciolacu își freacă mâinile de bucurie. Ce s-a întâmplat cu adevărat în votul de zilele trecute, nimeni nu poate spune cu claritate. Putem doar specula, însă consecințele se văd cu claritate.
USR nu vrea un guvern condus de Ludovic Orban
Vicepreşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că partidul său nu va accepta să facă parte dintr-un guvern care îl are pe Ludovic Orban premier: “ O altă condiţie este că trebuie să lucrăm cu un premier care trece testul onestităţii şi loialităţii. Nu în faţa noastră, ci în faţa alegătorilor. Astăzi Ludovic Orban, prin minciunile la adresa USR, a picat grav acest test. Nu o să acceptăm să fim un CDR 2.0”. USR se folosește așadar la maximum de potențialul de șantaj de care dispune. Desigur, ar fi naiv să credem că cei de la USR pot pune pretenții exagerate celor de la PNL. Procentele nu îi îndreptățesc să o facă. Există o diferență mare între scorul obținut de PNL la locale și cel obținut de USR. Dar USR are un avantaj semnificativ în această dispută: fără USR, PNL nu poate forma majoritatea parlamentară. Și atunci ne întrebăm legitim: cu cine își imaginează PNL că va guverna după alegerile parlamentare?
Cu cine va guverna PNL
Presupunând că alegerile parlamentare vor avea loc la termen, adică în decembrie 2020, liberalii pleacă cu prima șansă pentru a forma viitorul cabinet. Doar că ar fi extrem de naiv din partea lor să își imagineze acum că pot forma o majoritate doar cu PMP și/sau UDMR. E greu de crezut că PNL va lua peste 35% la alegeri. E la fel de greu de crezut că PMP, UDMR și minoritățile vor lua împreună peste 15%. Așadar, cu cine își imaginează PNL că va forma viitoarea majoritate, dacă nu și cu USR-PLUS? Alternativa ar fi un cabinet minoritar, la fel ca cel de acum, care să stea în permanență cu sabia moțiunii de cenzură deasupra capului. Ar fi un cabinet efemer. Sigur că un cabinet susținut din Parlament de o alianță din care fac parte 4 partide, ar fi prin definiție instabil, dar ar fi preferabil unui cabinet minoritar ca cel de acum.
Tensiunile dintre PNL şi USR creează mari probleme unei viitoare guvernări de dreapta. Greşeala pleacă de la faptul că liderii PNL contează pe un scor mare pe care-l vor obține în alegeri. USR nu se va ridica probabil nici la jumătatea scorului obținut de PNL, dar au un avantaj de care liberalii și partizanii lor uită: potențialul de coaliție/potențialul de șantaj. Știu că fără ei, PNL nu poate forma majoritatea parlamentară. Desigur, aici ar mai putea să apară o ipoteză de lucru care acum pare aproape imposibilă: o guvernare minoritară a PNL, susținută tacit de PSD care va fi doar formal în Opoziție. Un USL 2.0, dar nu fățiș, ci discret. Despre această ipoteză, într-un articol viitor.
