Skip to content
Politică

Distrugerea RAAN. Virgil Popescu (PNL) dezvăluie problemele uriaşe din spatele percheziţiilor DIICOT EXCLUSIV

Virgil Popescu (vicepreşedinte al PNL) dezvăluie problemele uriaşe din spatele percheziţiilor făcute, vineri, de către DIICOT, liberalul vorbind, în acelaşi context, despre distrugerea RAAN.

CITEȘTE Și: Probleme mari după scandalul de faliment al RAAN: percheziţii DIICOT într-un dosar de delapidare

Preşedintele PNL Mehedinţi a declarat, vineri, pentru PSnews.ro, că, „din păcate, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare nu mai are nicio şansă să-şi revină din faliment, pentru că a fost căpuşată de-a lungul timpului, iar totul a culminat cu ultima conducere PSD (prin persoana domnului Gheorghe Dulcea), care a pus capac companiei”.

„Mi-aduc aminte: prin 2013, când eram secretar de stat la Ministerul Economiei (cu toate că RAAN ţinea de Departamentul de Energie), a fost un control al Corpului de Control al ministrului, prin care chiar această investiţie de slam dens a fost verificată. Şi se spunea acolo, în raport, că au fost lucrări fictive, că s-au dat bilete la ordin pentru lucrări care nu au fost executate, că s-a solicitat, de către Corpul de Control, să se oprească emiterea acestor bilete la ordin. Cei de la RAAN au promis că vor stopa emiterea biletelor, dar, la un nou control, s-a stabilit că Dulcea dăduse din nou astfel de bilete. Deci, practic, eu cred că a fost ceva făcut cu rea-intenţie acolo, să ducă RAAN-ul în faliment. Problema este că şi-au bătut joc de un oraş întreg (de Drobeta Turnu-Severin), pentru că în RAAN lucrau peste 3.000 de oameni, iar acum falimentul înseamnă că oraşul rămâne nu doar fără locuri de muncă, ci şi fără apă caldă şi căldură, care erau furnizate în oraş de sucursala termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare. Pe nimeni n-a interesat aceste lucruri!

Mă întorc un pic la ce spuneam mai devreme: din câte îmi aduc aminte, atunci, în 2013, rezultatele Corpului de control al ministrului Economiei au fost înaintate către parchet. Între timp, după cum aţi văzut, RAAN a intrat în insolvenţă. Din insolvenţă, s-a încercat o reorganizare, dar acum a ajuns în pragul declanşării procedurii de faliment. A fost declarat deja falimentul în primă instanţă, în ianuarie anul acesta, dar a fost suspendat de Curtea de Apel Craiova, iar acum este la judecarea recursului”, a relatat Popescu.

În acelaşi timp, Virgil Popescu a arătat ce dificultăţi au apărut după declanşarea reorganizării judiciare a RAAN.

„Din momentul reorganizării, s-au sistat toate plăţile, sunt probleme cu stocul de apă grea (la pachet cu calitatea şi vor fi chiar şi cu paza acestui stoc, după declararea falimentului propriu-zis). De asemenea, au fost oprite alte lucrări la combinatul de apă grea şi la termoficare”, a reclamat vicepreşedintele PNL.

Întrebat cine crede că ar fi principalii vinovaţi pentru dezastrul de la RAAN, Virgil Popescu a răspuns: „Eu nu pot să spun cu nume şi prenume cine e principalul vinovat. Eu pot doar să vă aduc aminte că, în campaniile electorale dintre 2012 şi 2014, PSD-ul a venit de câteva ori cu Victor Ponta, cu Liviu Dragnea, să ne promită că vor lucra şi copiii copiilor noştri la RAAN şi că nu se va închide RAAN-ul. Dar uite care este situaţia! Eu cred că a fost un tun dat de Partidul Social Democrat, ei dorind în mod special să închidă Regia de Activităţi Nucleare”.

Nu în ultimul rând, Virgil Popescu a avertizat că, în prezent, nu mai poate fi vorba despre redresarea RAAN.

„Regia de Activităţi Nucleare – din păcate pentru Severin şi pentru România – nu mai poate fi redresată. Orice partid ar veni la putere, RAAN-ul nu mai are piaţă pentru producţia de apă grea. Stocul de apă grea este atât pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, cât şi pentru înlocuirea apei grele de la toate cele patru unităţi. Iar falimentul, odată produs, faptul că s-a oprit producţia face imposibilă repornirea. Dar cea mai gravă problemă este că nu mai există piaţă pentru apa grea. Trebuie pus ceva în schimb, iar Partidul Naţional Liberal doreşte să facă un parc industrial pe proprietatea Termo Halânga, pe terenul care aparţine, de fapt, Ministerului Energiei. Acolo, se poate face un parc industrial, se pot crea locuri de muncă şi suntem în contact cu Ministerul Energiei, pentru a duce acest proiect la bun sfârşit. Dar nu este un proiect care să se facă de azi pe mâine”, a încheiat Popescu.

1 comentariu la “Distrugerea RAAN. Virgil Popescu (PNL) dezvăluie problemele uriaşe din spatele percheziţiilor DIICOT EXCLUSIV

  1. Exact aceeasi reteta/hotie o aplica psd-ul la Apele Romane, cu sprijinul udmr-ului si sub binecuvantarea ministrei Palmer de la mediu. Doar ca sumele sunt mult mai mari. Poare se trezesc institutiile statului….

Dă-i un răspuns lui Mirela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *