Skip to content
Politică

Dosarul penal al lui Gabriel Oprea. Adriana Săftoiu vrea demisia procurorului general

Dosarul penal al fostului viceprim-ministru Gabriel Oprea. Prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu vrea demisia procurorului general Tiberiu Niţu.

Fostul purtător de cuvânt al preşedinţiei în primii ani de mandat ai lui Traian Băsescu a declarat la RFI că o demisie a lui Niţu din funcţia de procuror general ar fi „onorabilă”.

„Cu siguranţă, justiţia va lămuri cât de adevărate sunt toate lucrurile care au apărut, dar eu vreau să atrag atenţia asupra unui lucru. Din păcate, dacă nu ar fi existat acea tragedie, nici în ziua de astăzi noi nu am fi ştiut de abuzurile pe care se pare că le-a făcut domnul Oprea din rapoartele Poliţiei. Aceasta este partea întunecată a sistemului, adică a statului în care trăim noi. Aceasta este partea care ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că nimeni nu şi-ar fi permis să iasă să spună că ministrul Oprea (viceprim-ministrul) face abuz în funcţie şi foloseşte coloana oficială fără temei legal. Dacă am fi avut această declaraţie, probabil că făcea un breaking news de 24 de ore, după care respectiva persoană îşi pierdea locul de muncă. Aşa funcţionează tot sistemul. Dacă cineva crede că doar viceprim-ministrul Oprea abuzează de – în cazul acesta – coloane oficiale, ne înşelăm. Este sistemul pe care stăm, la care ne uităm, dăm din umeri… Repet: poate să facă o declaraţie de genul ăsta un breaking news, dar cam asta e tot. Trebuie să se întâmple tragedii în România ca să fim atenţi la ceea ce se întâmplă în ţară”, a spus Săftoiu.

Întrebată ce ar trebui să se întâmple cu procurorul general, care ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială, Adriana Săftoiu a răspuns: „Presupun că o demisie ar fi onorabilă”.

Chestionată dacă se aşteaptă ca Niţu să-şi dea demisia, Săftoiu a replicat: „Ei… Eu vă spun ce ar fi onorabil. Totuşi, trăim în România”.

1 comentariu la “Dosarul penal al lui Gabriel Oprea. Adriana Săftoiu vrea demisia procurorului general

  1. A doua justitiara penibila, dupa Macovei, bineinteles. Sincer, nu mai pot de focul lui Oprea, sa plateasca daca a gresit de trei ori mai mult, din punctul meu de vedere. Dar, … exista un mare DAR ! Vorbeste madam Saftoiu, cea care are sa ne explice cum a ajuns sotiorul ei sef la SIE ? Ca asa i-a poftit ei sufletelul ? A spus asta Presedintele in functie de atunci, nu un oarecare, si cel pe care ea insasi l-a slujit cu credinta o buna bucata de timp. Ati auzit sa-l fi dat in judecata pe Basescu pentru calomnie cum l-a dat Firea ? Ei, as ! Cum sa poata atunci sa mai graiasca ea ceva despre abuzuri si alte cele in tara asta ? Are cumva vreun punct de vedere despre girofarul de pe masina colegului ei de partid Predoiu, care nici macar ministru nu mai era cand si-l afisa pe limuzina ? Sau despre accidentele nefiresti ale altui coleg al ei, Ludovic Orban ? Ramasese Ministrul Justitiei nebagat in seama, adica singurul nebasist din tot sistemul judiciar ? Daca asa vrea ea sa reintre in politica, pe usa din dos, aruncand cu mizerii din interese meschine, atunci sa-i fie de bine ! Poate mai are pe cineva de capatuit, cum si-a capatuit candva sotiorul, si de aia pune presiune.

Dă-i un răspuns lui dany Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *