Miercuri, liberalii au declanșat asaltul final pentru șefia Senatului.
Senatorii PNL au început să strângă miercuri semnaturi pentru schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului. Locul acestuia din urmă ar urma să fie luat, cel mai probabil, de Vasile Blaga.
Contactat de PSnews.ro liderul senatorilor liberali Ion Popa a transmis că senatorii liberali prezenti miercuri la ședința de grup au semnat și că vor semna și cei care, din motive obiective, au absentat ieri.
„Semnăturile se strâng în primul rând de la membrii grupului. Eu știu că cei care au fost ieri (n.r. : miercuri) prezenți la ședința de grup, în care s-a discutat și subiectul ăsta, au semnat acolo . Probabil că au mai fost colegi care au absentat din motive obiective, dar care vor semna. După care trebuie să trecem la etapa a doua, și anume la constituirea unei majorități, pentru că, într-adevăr e necesar un număr de semnături pentru a demara procedura, dar pentru a finaliza procedura e nevoie de o majoritate. Noi avem 60 de senatori și e nevoie de 85 pentru a avea majoritate.”, a punctat Ion Popa pentru PSnews.ro
Liderul senatorilor liberali Ion Popa a precizat că se poartă discuții pentru formarea unei majorități, punctând că sunt senatori care sunt de acord cu acest demers și alții care se gândesc.
„Dacă grupul nostru are 60 de membri, mai e nevoie de încă 25. Discuțiile se poartă, dar eu vă spun ce voturi avem sigure în perioada asta. Sunt senatori care s-au declarat de acord cu demersul, sunt alții care au spus că se mai gândesc în legătură cu acest demers. La momentul zero atunci când vom demara această procedură vom ști cu exactitate.”, a precizat liberalul Ion Popa.
Întrebat dacă au purtat discuții cu UDMR în vederea schimbării majorității, Ion Popa a transmis că la nivelul senatorilor și al grupului de la Senat nu au fost purtate negocieri, însă s-au purtat discuții cu UDMR la nivel politic, la nivelul președinților de partid, afirmând că momentan nu au un răspuns foarte concret din partea UDMR.
„S-au purtat la nivel politic discuții cu UDMR, de către președintele de partid, deci nu la nivelul senatorilor și al grupului de la Senat. Deocamdată nu avem un răspuns foarte exact și concret din partea dânșilor.”, a declarat liderul senatorilor liberali Ion Popa pentru PSnews.ro.
„Nu sunt afectat, nu sunt indiferent. Justificarea lor nu este numai aceea de a castiga puterea, pentru ca in mod normal puterea se castiga prin alegeri. Opozitia trebuie sa zgâltâie jilțul puterii. În plan practic, am avut o dezbatere aprinsa cu privire la configuratia Biroului Permanent si pana la urma s-a trecut la vot. Și la vort am vazut care este raportul de putere- 88 in favoarea propunerii majoritatii si 39 in favoarea opozitiei.”, a precizat Tăriceanu zilele trecute.

Fomistii astia nu vorbesc de motive ale schimbarii ci numai cum negociaza ei cu unul sau altul cautind tradatori care sa-i permita lui Blaga sa ajunga in functie .Numai ptr. aceasta propunere ,Blaga ,si ar trebui sa le fie rusine.Nu e deajuns ca i-au ascuns pe basisti in PNL acum vor sa-i aduca si in functii -sint nesimtiti si jignesc proprii lor votanti.Halal partid istoric care ascune pe boagiu ,igas ,blaga ,videanu ,berceanu,boc,si lupta sa-l schimbe pe Tariceanu(liberal pursinge)