EXCLUSIV Mutare-surpriză în războiul Dragnea-Ponta. Rovana Plumb este sacrificată.
Ca în fiecare zi de miercuri, Guvernul a avut şedinţă. Victor Ponta a fost la locul lui, aparent calm, dar, la un moment dat, „s-a constatat o furtună”, vorba unui celebru personaj de Internet: premierul a pus-o pe Rovana Plumb în genunchi pe coji de nucă, într-un gest transmis în direct de televiziunile de ştiri.
„Doamna ministru Plumb, aţi reuşit şi pentru asistenţii sociali?” a întrebat Ponta, potrivit bn24.ro.
La răspunsul negativ al ministrului Muncii, şeful Executivului a cerut explicaţii, dar nu le-a primit.
„De ce n-aţi reuşit? Vă aştept atunci cu o soluţie pentru că, totuşi, asistenţii sociali au o activitate la fel de importantă ca şi cei din sistemul sanitar. Vă rog să găsiţi o soluţie, ca să păstrăm, totuşi, un echilibru”, i-a mai spus Ponta lui Plumb.
Poate că, la prima vedere, un asemenea dialog nu înseamnă nimic, mai ales dacă este purtat pe tonul flegmatic cu care ne-a obişnuit prim-ministrul. Dar să privim şi undele pe care le face în apă această pietricică aruncată ieri (miercuri)!
Nu mai este un secret războiul dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Acesta, chiar dacă este doar interimar la preşedinţia partidului, deja a început să îşi facă visuri de mărire, cel mai probabil ca să se pună bine cu opoziţia. Partea asta i-a reuşit, dar baronului de Teleorman se pare că nu-i ajunge. Cel puţin aşa am putea judeca după zvonurile apărute în presă, conform cărora, în această toamnă, Dragnea ar începe să ceară remanierea miniştrilor din tabăra lui Ponta.
Inclusiv Rovana Plumb, votată de Ponta în CExN-ul din iulie, ar putea fi vizată de o astfel de solicitare. Iar atunci va fi groasă rău pentru Ponta, care se va pomeni cu spatele la zid, într-o defensivă jalnică. Şi de aceea face ce face: le dă peste nas el însuşi, preventiv, miniştrilor care ar putea intra în colţii lui Dragnea, ca să nu mai aibă acesta muniţie.
Iar acum, ghici ghicitoarea mea: cine va urma? Poate Eugen Teodorovici, care deja a fost luat la bastoane de Liviu Dragnea, pe tema Legii salarizării? Poate Mihai Tudose (de la Economie), care are atârnată de coadă tinicheaua unui presupus plagiat? Sau Iulian Matache (de la Transporturi), care, de supărat ce a fost pe Aurel Stanciu, de la ROMATSA, l-a demis, apoi l-a numit secretar de stat?

Diversiune…pentru prosti. Asta faceti voi. Sunteti parte a sistemului.
Dragnea nu-si da seama ca Ponta reprezintă țineretea in partidul acesta roșu si învechit, al baronilor locali !? Pleacă Ponta, nu-l vad bine pe Dragnea!