Preşedintele PNL, Florin Cîţu, consideră că România trebuie să se retragă şi din Banca Internaţională de Cooperare Economică, după ce Guvernul a precizat că a demarat procedurile pentru retragerea din Banca Internaţională de Investiţii.
”Pe lângă BII mai este şi BICE. Acestea sunt cele două bănci din care România trebuie să se retragă.
– Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE) ( instituţie financiară internaţională cu sediul la Moscova, Federaţia Rusă)
– Banca Internaţională de Investiţii (BII)”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Florin Cîţu, potrivit news.ro.
Declaraţia fostului premier şi ministru de Finanţe vine după ce Guvernul a anunţat, prin vocea purtătorului de cuvânt Dan Cărbunaru, că va demara procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii.
