Skip to content
Republica Moldova

Institutul Pasteur din Paris a reușit să izoleze tulpini de coronavirus, „un avans major”

CNN
Cercetătorii de la Institutul Pasteur din Paris au reușit să izoleze și să cultive tulpini ale noului coronavirus, o premieră în Europa care reprezintă un „avans major” în căutarea unui vaccin și a unui tratament, scrie AFP, citat de Hotnews.

„Toată gama de cercetări este posibilă” prin depășirea acestei etape, a explicat vineri Arnaud Fontanet, directorul departamentului de Sănătate globală de la Institutul Pasteur.

Este vorba de un virus foarte dificil de izolat. Chinezii au reușit să izoleze o tulpină, australienii au reușit în această săptămână și noi suntem primii în Europa„, a subliniat el.

Cercetătorii au folosit eșantioane prelevate la primele cazuri de coronavirus confirmate în Franța, vineri, 34 ianuarie, care au fost inoculate în celule pentru a permite multiplicarea altor viruși.

Unele prelevări nu au dat niciun rezultat, dar pentru două prelevări provenite de la același pacient, încă de luni, o bună parte a celulelor erau distruse, „sugerând prezența virusului”, ceea ce a fost confirmat ulterior de analize, a precizat Sylvie van der Werf, de la Institutul Pasteur.

În aceste condiții, va putea fi testată eficiența unor „molecule antivirale cunoscute”, va putea fi modificat „cu obiectivul de a propune un candidat vaccin” sau studia modul de funcționare pentru a „identifica călcâiul lui Ahile care să permită dezvoltarea de strategii terapeutice” și crearea de noi tratamente, citat de Hotnews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *