Klaus Iohannis, prezidențiabilul ACL, înaintează un scenariu sumbru pentru perioada post-Băsescu.
Iohannis a fost întrebat dacă este de părere că Victor Ponta va fi de acord și va ajuta la adoptarea legii amnistiei și a grațierii în cazul în care va deveni președinte.
„Tind să cred că da. Această lege a amnistiei și a grațierii a fost una dintre temele în care vechiul USL a scârțâit rău de tot. PSD a venit pe nepusă masă cu legea amnistiei și a grațierii și PNL s-a opus. Atunci, PSD-ul a dorit neapărat să treacă repede această lege, noi ne-am opus.
E un scenariu pe care cred că multă lume îl vede destul de plauzibil. Ar fi păcat dacă asta ar urmări de fapt Ponta, să ajungă președinte ca să își protejeze oamenii din partid care au problemele cu legea”, a declarat Iohannis.
Discuția vine în contextul stenogramelor din dosarul în care Dan Șova și Viorel Hrebenciuc sunt urmăriți penal. Hrebenciuc i-a promis lui Șova susținerea pentru preluarea șefiei PSD, în schimbul adoptării unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea.

Afirmatie eronata. Hrebenciuc voia o modificare in legea partidelor, in baza careia a fost condamnat FARA PROBE Nastase.