Președintele Klaus Iohannis a făcut ultime destăinuiri la final anului 2014 și la începutul lui 2015.
Astfel, întrebat dacă are resentimente după atacurile la adresa lui din partea contracandiatului său din campania electorală, Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu acordat presei locale, că un politician nu ar trebui să aibă resentimente.
”Nu cred că un politician trebuie să aibă resentimente, când vrea să joace în această ligă. Până la urmă, şi preşedintele, şi primul-ministru, şi mulţi alţii sunt aleşi nu pentru a lăsa frâu liber emoţiilor sau resentimentelor, ci pentru a rezolva problemele. Asta este părerea mea”, a răspuns Klaus Iohannis.
În același timp, Klaus Iohannis a adăugat că, deși lucrurile nu se pot uita, ”asta nu înseamnă că trebuie să influenţeze neapărat toate deciziile care urmează după o campanie”.
”E bine ca atunci când se încheie campania, să se tragă linie şi să vezi ce este de făcut, nu ce s-a povestit în campanie. Sigur, cei care au exagerat vor trebui să trăiască ei cu aceste exagerări”, a adăugat şeful statului.
Nu în ultimul rând, preşedintele a recunoscut că a fost o campanie electorală foarte intensă, dar cu toate acestea a ştiut de la început cum se va termina.
”Între tururi, au fost mulţi care cred că nu au mai crezut în această variantă ( a victoriei, nr) şi după ce am câştigat, cum se întâmplă de obicei, au crezut iar toţi”, a conchis Klaus Iohannis, încercând astfel să transmită că au existat colegi de partid care nu au fost fermi convinși de victoria prezidențială.

Aoleuuu – adica matale coane te lepezi da Satana? ca numai Satane ai prin’prejuru’matale!satana da blaga,satana da petrache,si Satani-sef m.r.u.!pai sefule matale nu stii cita saracie e-n tara asta?pai ni-l pui pa golanu asta tradator da meserie,a tradat pcru,pnlu,pdlu,fcu,cite dracu mai stie ,ni-l pui -zic pa tradatoru asta in fruntea ostii purtator da vorbe?pai asta-i golanu’golanilor frateeee!!! fii foarte atent mestere ca nu-i da bine cu adunatura da golani din juru matale !