Skip to content
Politică

Iohannis va avea prima întâlnire cu un rege european

Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială de două zile în Spania urmând să se aibă întâlniri cu premierul Mariano Rajoy, dar și cu regele Felipe al VI-lea al Spaniei. Șeful statului se va întâlni și cu reprezentanții comunității românești din peninsula iberică.

Klaus Ioahannis va efectua prima vizită oficială în Spania, țara cu una dintre cele mai mari comunități de români din lume. După ce a mers în Republica Moldova, Polonia, Germaniam Franța, Italia, Ucraina, șeful statului va petrece două zile în Spania.
Presa iberică scrie că premierul Mariano Rajoy va avea o întrevedere cu președintele român Klaus Iohannis, la Palatul Moncloa, după care vor susține o conferință de presă comuna. În cea de-a doua zi, președintele se va întâlni cu Regele Felipe al VI-lea, fiind prima întâlnire cu un șef al ceselor regale europene.

Klaus Iohahnis se va întâlni și cu reprezentanți ai romanilor, în Spania fiind una din cele mai mari comunități de romani din lume. La cel de-al doilea tur al elegerilor din noiembrie 2014, in Spania au votat 82.744 de romani. Dintre acestia, 74.995 (90.63%) au votat cu Iohannis, iar 7.749 (9.36%) cu Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *