Jurnalistul de investigații Ovidiu Zară precizează, pe pagina sa de socializare, citând surse judiciare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, că șeful Guvernului, Victor Ponta, va fi pus sub control judiciar, iar Dan Șova va ajunge să fie arestat.
”Procurorul Uncheselu va cere punerea sub control judiciar a lui Victor Ponta, sustin surse din DNA. Voi reveni.”, a precizat vineri seară jurnalistul de investigații, Ovidiu Zară, pe pagina sa de socializare.
După câteva ore, jurnalistul a revenit cu un nou mesaj în care precizează că surse politice i-au confirmat că senatorul Dan Șova va fi arestat, iar Victor Ponta va fi pus sub control judiciar.
Reamintim că prim-ministrul Victor Ponta este acuzat de procurorii DNA că a comis fals în înscrisuri pentru a-şi justifica banii primiţi de la casa de avocatură a lui Dan Şova. Astfel, Ponta ar fi întocmit 16 acte justificative, în 2011, în urma unui control al ANAF, pe care însă le-a copiat integral după actele a 4 avocaţi care lucrau la „Şova&Asociaţii” şi care munciseră în alt caz, reprezentând interesele fabricii de armament Mizil. Actele au fost făcute „prin metoda copy-paste”, fiind „copia fidelă, literalmente, inclusiv în privinţa greşelilor de ortografie” a activităţilor efectuate de cei 4 avocaţi angajaţi ai lui Dan Şova, arată procesul verbal DNA prin care i s-au adus la cunoştinţă lui Victor Ponta acuzaţiile ca suspect în dosar.



Msi lasa-ne bre, nea „go-zara”, vorba fostului …
Nimic nu este exclus. Astia daca au pornit la batalie, folosesc toate gloantele din dotare, chiar daca sunt oarbe.
PontaLAȘU la pușcărie
Este clar ca Ponta trebuie sa fie sub control judiciar dupa ce a restituit salariile si pensiile reduse de pedelepre, dupa ce a redus tva-ul la paine, dupa ce a redus tva-ul la alimente cu 15% [cica masura liberala?! ] si, cel mai grav, a dat subventie mascata/mita ,,Bautorilor de bere din Bavaria” prin reducerea TVA cu 15% la berea la halba. Pe plan international Ponta va fi sprijinit si de ”Partidul bautorilor de bere”din Cehia si de noul viitor partidal bautorilor de bere din Romania tarisoara noastra draga !!!! Va dati seama cati politicieni nu-si vor mai lua rentele/ciubucurile de la sutele de supermarketuri ???
Da Cu ce bani a facut asta? u bani inprumutati pe care ii vor plati copii copiilor nostri! Cauta sa vezi cum a crescut deficitul de cind a preluat Ponta guvernarea!
Toata ziua esti la Romania TV sau Antena3.Spune si acolo ce ai scris pe blog!!
Ce bine ar fi daca ar avea toti un limbaj adecvat! Chiar si d-ta ,,sebelu”!
Trebuie sa luam masuri, azi, cand cineva greseste,
Chiar de ocupa functii, cum este cea de premier,
Sa nu-l lasam sa vanda tara, asa cum el gandeste,
Caci, nu suntem boii trasi la jug, ai unui fermier!
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1615553232020444&set=a.1515430615366040.1073741829.100006973485529&type=1&theater
Băsescu e de vină. Dacă îl acuza de plagiat încă din anul 2010, atunci Ponta s-ar fi abţinut să plagieze şi documente oficiale, pentru care va ajunge acum la puşcărie.