Redacția PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează ideile propuse de către deputatul PNL Mara Mareș în moțiunea de candidatură pentru președinția Tineretului Național Liberal, la Congresul TNL de pe 22 octombrie.
Moțiunea o găsiți AICI, pe site-ul Marei Mareș (am salvat AICI o copie de siguranță), și se axează pe trei mari direcții: „Valori și misiune” (împărțite în „Stabilitate politică” și „Dezvoltare economică”), „Dezvoltare organizațională” (cu ramurile: „Comunicare”, „Resursa umană” și „Relația cu Partidul Național Liberal”) și „Abordări de politică sectorială”.
Ceață, ceață și iar ceață
Ironia apare chiar în debutul documentului: la pagina 7, unde deputatul de Brașov pledează pentru eliminarea confuziei din jurul a ceea ce definește liberalismul.
Până să vă prezentăm cazuri concrete de confuzie, vă arătăm o mostră de tratare a lucrurilor într-o cheie mult prea lejeră, ba chiar utopică. Iată – de exemplu -: la pag. 9, cel mai tânăr parlamentar din actuala legislatură susține că o majoritate parlamentară nu îți dă dreptul să te plasezi mai presus de Constituție. Până aici, nimic greșit. Dar ce te faci când aceeași Mara Mareș contrapune unei majorități parlamentare abuzive dreptul cetățenilor de a iniția un referendum?
„TNL trebuie să explice clar și răspicat ce înseamnă democrația constituțională, și anume că votul popular nu oferă o legitimitate sau autoritate superioară Constituției, și totodată să promoveze, prin discurs și faptă, ideea că deciziile unei majorități politice trebuie să respecte drepturile minorităților și ale individului. Cu alte cuvinte, o majoritate nu poate să decidă să suprime drepturile individuale și nici nu poate, prin votul său, să destabilizeze echilibrul puterilor în stat ori să excedeze cadrului constituțional. Cine dorește să schimbe starea lucrurilor, o poate face prin mijloace democratice precum referendumul constituțional, cu respectarea convențiilor internaționale la care România este parte”, susține Mareș (sublinierea ne aparține).
Nonșalanța acestei viziuni reiese din însăși Constituția României, care spune la articolul 150, alineatul 1, că revizuirea ei „poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot”.
Mai departe (alineatul 2): „Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.
În plus (art. 151):
„(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
Iată, așadar, câte condiții trebuie îndeplinite pentru revizuirea Constituției și de ce invocarea unui astfel de demers în calitate de contrapondere pentru o majoritate parlamentară abuzivă stârnește cel puțin zâmbete.
Sau poate a fost vorba despre o confuzie? Poate că Mara Mareș nu s-a referit la o inițiativă (fie ea și cetățenească) de modificare a Constituției, ci la o simplă inițiativă legislativă a populației. Atunci lucrurile stau cu totul altfel, dar nu poate fi vorba despre un „referendum constituțional”. În acest caz, condițiile – mult mai permisive – sunt menționate la art. 74, alin. 1: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.
Nu trecem la următoarea idee fără să îi punem oglinda în față candidatei la șefia TNL: aceeași care acum vorbește despre beneficiile referendumurilor constituționale a votat – pe 10 mai 2017, în plenul Camerei Deputaților – ÎMPOTRIVA organizării unui referendum similar cerut de către Coaliția pentru Familie și de cei 3 milioane de români care au semnat în sprijinul inițiativei CpF.
Dar cea mai gravă eroare pe care am sesizat-o în moțiunea Marei Mareș se referă la noțiuni elementare de știință politică: puterea executivă și cea legislativă. Astfel, la aceeași pagină 9, Mareș ne spune că, „deși cele trei puteri sunt, în teorie, separate, în realitate în România puterea legislativă se contopeşte cu cea executivă, sub oblăduirea unei majorităţi politice parlamentare”.
Din nou ne vedem nevoiți să facem apel la Constituție (mai precis, la art. 103), care vorbește despre formarea Guvernului (puterea executivă) pornind de la majoritatea parlamentară (așadar, din puterea legislativă):
„(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”.
Ce înțelegem de aici? Că alcătuirea Guvernului nu poate ocoli Parlamentul. Ba mai mult: că, în vremuri normale, Guvernul izvorăște din Parlament. Din confuza argumentație a Marei Mareș, în schimb, reiese că ea preferă guvernări tehnocrate, care să nu aibă nimic în comun cu votul popular de la scrutinele legislative.
Să continuăm delectarea: lângă fraza citată mai sus, urmează aceasta: „Faptic, distincţia dintre legislativ şi executiv este aproape imposibilă, poate și pentru că încă nu este clar stabilit ce anume din administrație poate fi politizat și ce nu, și respectiv până la ce nivel”. Ultima oară când am verificat, legislația prevedea distinct în ce funcții accezi prin alegere, numire, respectiv câștigarea unui concurs.
Imediat după aceea, citim: „Aplicând teoria separaţiei puterilor în stat, observăm ca în România există, pe de o parte, o super-putere legislativ-executivă dirijată de factorul politic şi, pe de altă parte, o putere judecătorească, încă nesubordonată politic. În acest context, TNL propune (prin vocea Marei Mareș – n.r.) atât clarificarea rolului pe care politicul îl joacă în administrație, cât și a nivelului până la care factorul politic se poate implica în treburile executive”.
Ideea este continuată în p. 11: „Considerăm că se impune întărirea controlului public asupra instituțiilor statului, ca element vital al democrației”.
Dincolo de formula vagă „super-putere legislativ-executivă”, trebuie să remarcăm nemulțumirea legată de așa-numita „dirijare” din partea „factorului politic”. Ținem să îi amintim deputatei de Brașov faptul că zona politică este totalitatea celor aleși de către popor (la care se adaugă cei rezultați indirect din votul popular – cum este cazul prim-miniștrilor) să îi exprime voința. Așadar, cei care se plâng de terenul excesiv pe care l-a câștigat factorul politic se plâng, în ultimă instanță, de faptul că vocea electoratului care i-a învestit cu încredere pe respectivii politicieni se aude din ce în ce mai tare. Iar Parlamentul este – potrivit articolului 61 din Constituție – „organul reprezentativ suprem al poporului român”. Cu alte cuvinte, când o instituție sau alta este supusă controlului parlamentar, ea este automat supusă controlului public. Așadar, apare contradicția: pe de o parte, Mareș este nemulțumită că puterea legislativă se întinde mai mult decât îi este plapuma, iar pe de altă parte aceeași politiciană vrea ca același Parlament să fie mai puternic, în calitatea lui de organ reprezentativ al poporului / al publicului. La asta ne gândim, câtă vreme autoarea moțiunii nu specifică în ce vrea să se concretizeze „controlul public”.
Sigur: putem particulariza pentru situația în care aleșii nu mai respectă voința electoratului, dar am ales să discutăm pe cazul general, fiindcă nici candidata la președinția TNL nu și-a nuanțat poziția.
Rămânând la pagina 11, trebuie să remarcăm o oarecare inconsistență doctrinară a Marei Mareș, care vorbește despre „economia socială de piață”, un concept ce întinde o mână către zona de stânga a gândirii politice, dar propus acum pentru tineretul din formațiunea care se recomandă drept principalul partid de dreapta din România.
Mai departe, găsim altă exprimare vagă la pagina 12, unde – în lipsa unor exemple – nu este clar dacă deputatul Mareș s-a referit la România sau la alte țări când s-a plâns că există „companii ori instituții care, pe de o parte, au rol simultan și de reglementator al unei piețe, dar și de competitor pe respectiva piață”.
Ultima ezitare doctrinară care ne-a atras atenția a fost cea legată de intervenția statului. De exemplu, la p. 29, Mara Mareș vrea mai puțin stat în economie: „Statul Român nu trebuie să depună eforturi deosebite pentru a stimula libera inițiativă. Dimpotrivă, considerăm că statul ar trebui să facă chiar mai puțin decât face în prezent. Astfel, pentru consolidarea unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, statul ar putea proceda la eliminarea monopolurilor de stat nejustificate din punct de vedere economic. Adică să facă mai puțin, sau să nu mai facă”.
Două pagini mai târziu, tot Mareș vrea mai mult stat în încurajarea IMM-urilor: „Concurența neloială, corupția și calitatea slabă a infrastructurii sunt domenii în care statul pate face mai mult – autoritățile să aplice în mod egal legislația privind concurența, faptele de corupție să fie urmărite indiferent de cine le săvârșește, iar Guvernul să nu mai taie banii de investiții în infrastructură”.
O ironie amară
Nu încheiem înainte să remarcăm o mostră de umor involuntară: la pagina 21, Mara Mareș pledează pentru o mai strânsă legătură a tinerilor liberali cu administrația locală, pentru ca bunele practici dintr-o zonă a României să poată fi dezbătute și implementate și în altele. Ei bine, Mareș continuă: „Spre exemplu, o politică publică ce este deja pusă în practică la Constanța, sub forma unei hotărâri de consiliu local, poate reprezenta o veritabilă soluție pentru rezolvarea unei probleme similare din Timiș, Iași sau din altă parte”. Ironia face ca întreaga organizație județeană Constanța să fie o zonă fierbinte pentru PNL-iști, marcată atât de eterna ceartă dintre gruparea lui Vergil Chițac și aceea centrată în jurul ex-deputatului Gheorghe Dragomir, cât și de plecările răsunătoare din respectiva filială: nu doar Chițac, ci și fostul senator Puiu Hașotti și europarlamentarul Ramona Mănescu (aceasta trecând la ALDE).
Ce rămâne de spus?
A, da: că Mara Mareș – conform propriului CV – a absolvit liceul St. Clare’s din Oxford, și-a obținut diploma de licență la King’s College (University of London), Facultatea de Studii Europene și Internationale, iar pe cea de master la University College London, Facultatea de Politici Publice Europene. Cu un asemenea parcurs, ne-am fi așteptat la mai puțin smog în ceea ce privește noțiunile de bază ale politologiei. Altminteri, îi urăm cât mai multe succese și cât mai multe apariții pe viu în presă, unde să își expună în detaliu viziunea pentru TNL. Nu de alta, dar cea mai recentă citare în mass media (de pe 11 octombrie, pe Adevărul.ro) se datorează unei postări de pe Facebook, pe care la fel de bine o poate scrie și un consilier.
Daca ati analiza-o asa si pe Olguta………….