Un deputat PSD, Mihai Mohaci, s-a înscris în Pro Romania, pentru a doua oară în decursul acestui an. Prima dată a rezistat o săptămână, apoi l-a convins Dragnea să se întoarcă în PSD.
Traseul Dragnea-Ponta-Dragnea- Ponta
Mihai Popa şi Mihai Mohaci au mai demisionat din PSD la începutul lunii decembrie, anunţând că pleacă la Pro România, partidul condus de Victor Ponta. După două săptămâni, cei doi s-au întors la PSD. „Le spunem bine au revenit colegilor noștri“, a fost mesajul cu care i-a întâmpinat Claudiu Manda, unul dintre apropiaţii lui Dragnea.
De ce au revenit cei doi? Liviu Dragnea le-a promis că Marius Dunca va fi schimbat din funcţia de preşedinte al PSD Braşov, iar ei urmau să preia controlul organizaţiei, susţin sursele citate. Între timp, Liviu Dragnea a ajuns la puşcărie, Marius Dunca, unul dintre apropiaţii fostului lider PSD, a rămas şef al organizaţiei Braşov, iar Mihai Mohaci a decis să treacă din nou la ProRomânia.
