Skip to content
Europa

Ministrul Aurescu – întrevedere cu președintele Parlamentului Lituaniei; a evidențiat dinamica pozitivă a dialogului bilateral

Inquam Photos / George Călin

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează la Vilnius, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Lituania, Viktorija Cmilyte-Nielsen, context în care a transmis aprecierea pentru nivelul foarte bun al relaţiei româno-lituaniene şi a evidenţiat dinamica pozitivă a dialogului bilateral la toate nivelurile.

Potrivit unui comunicat al MAE, Bogdan Aurescu a subliniat, totodată, contribuţia diplomaţiei parlamentare la consolidarea legăturilor dintre cele două ţări, amintind contactele numeroase realizate pe parcursul anului 2022.

Acesta a apreciat, de asemenea, evoluţia pozitivă a schimburilor comerciale bilaterale.

În cadrul discuţiilor, în ceea ce priveşte agresiunea neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, cei doi oficiali au evaluat consecinţele multiple ale conflictului asupra situaţiei de securitate din proximitatea Flancului Estic al NATO.

„Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat detaliat sprijinul multi-faţetat şi complex oferit de ţara noastră Ucrainei, inclusiv refugiaţilor ucraineni. În ceea ce priveşte consecinţele agresiunii ruse asupra securităţii alimentare globale, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat rolul central jucat de România în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina”, se arată în comunicat.

De asemenea, oficialul român a prezentat şi provocările cu care se confruntă Republica Moldova, printre care un număr crescut de refugiaţi, o criză energetică severă, riscuri de securitate, evidenţiind importanţa continuării unui sprijin substanţial, rapid şi orientat către sectoarele cele mai afectate.

„A evocat relevanţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, creată de ministrul român de externe împreună cu omologii german şi francez şi a încurajat Lituania să continue să contribuie la Platformă. Cei doi oficiali au discutat şi despre utilitatea unei platforme interparlamentare de sprijin pentru Republica Moldova, precum şi despre măsurile necesare pentru consolidarea rezilienţei şi securităţii acesteia”, conform aceleiaşi surse.

În acelaşi context, cei doi oficiali au discutat despre pregătirea Summitului NATO de la Vilnius din iulie 2023, ministrul Aurescu subliniind necesitatea implementării deciziilor Summitului de la Madrid şi a adoptării de noi măsuri care să consolideze postura de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv la Marea Neagră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *