Skip to content
Politică

Ministrul Justiției, prima reacție după demersul lui Tăriceanu de decapitare a DNA și ICCJ

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a reacționat, joi, după scrisoarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care i-a cerut președintelui României, Klaus Iohannis, să folosească toate instrumentele pe care le are la îndemână pentru a le demite pe șefa ICCJ, Livia Stanciu și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Este un demers politic pe care l-au facut mai multi senatori, domniile lor pot explica acest demers. Din perspectiva ministerului Justitiei nu avem in analiza o asemenea solicitare. De altfel, conditia pentru revocare a oricarui magistrat este foarte strict prevazuta de lege. Este un demers facut deja de presesedintele CSM catre inspectia judiciara pentru a stabili acest lucru (n.r. – daca a fost afectata sau nu independenta justitiei). Demisia este un gest strict personal. Eu nu stiu despre ce e vorba in acel dosar decat ceea ce am vazut in mediul public si nu cred ca putem face interpretari riguroase. Am facut un apel la oamenii politici sa nu comenteze deciziile instantelor de judecata. Pe de alta parte, e foarte dificil sa stabilesti limitele unui dialog cand n-ai niste repere mai ales de deontologie.”, a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

3 comentarii la “Ministrul Justiției, prima reacție după demersul lui Tăriceanu de decapitare a DNA și ICCJ

  1. Toate, da`…absolut toate sunt in regula ! Institutiile se controleaza intre ele, el n-are nimic de spus, asa ca……ce-l mai intreaba lumea despre…ce si cum !!! O JAVRA ??? O MOLUSCA ALUNECOASA ??? Ori….amandoua ?! Haaaa??

  2. Un pampalau…. Individul ar fi trebuit sa se autosesizeze si sa ceara presedintelui Romaniei revocarea din functie a lui Kovesi Laura Codruta si a celor 2 procurori care au instrumentat cazul Rarinca pe motiv ca nu au luat in considerare dovezile care atestau nevinovatia Marianei Rarinca.

  3. Băi mormolocule,dă-ți imediat demisia de la Ministerul Justiției,dacă nu poți cere C.S.M.-ului să le demită pe cele două hiene,numite Laura Codruța Kovesi și Livia Stanciu!

Dă-i un răspuns lui criticul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *