Jurnalistul Mugur Ciuvică aveansează o ipoteză incendiară despre recentele eliberări din arestul la domiciliu sau chiar cel preventiv ale apropiaţilor lui Traian Băsescu. Cu cine ar fi negociat fostul preşedinte
Comentând cazurile Elena Udrea, Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş, Ciuvică a spus, sâmbătă seara, la Antena 3, că Băsescu „a negociat cu trinomul”, referindu-se la SRI, DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Cu Coldea, care este şeful trinomului. A negociat cu Coldea, a fost jocul ăsta: ba o ameninţare la B1, ba un pupat în fund la Gândul sau Adevărul şi a ieşit jocul ăsta. Magistraţii au înţeles foarte bine că sunt urmăriţi de SRI. (…) În afară de ameninţări, erau şi negocieri (evident, nu la televizor). Urmarea este cea pe care o vedem acum”, a afirmat jurnalistul.
La rândul lui, deputatul PSD Daniel Savu, prezent în acelaşi platou, a spus că negocierile s-au purtat „cu instituţia de forţă care instrumentează” cauze penale.
„Traian Băsescu i-a ameninţat direct (pe Coldea, Kovesi, Stanciu): «Ştiu câte parale faceţi. Dacă spun eu ceva, aţi încurcat-o toţi». Există o inechitate de abordare din partea acoliţilor lui Traian Băsescu în faţa altora dintre foştii acoliţi”, a continuat Savu.

Ciuvica poate sa comenteze doar la Antena3,RTV, sau Spitalul 9
Cind te-or baga astia in,,triunghiul bermudelor,,(SRI-DNA_Inalta CURte) ,o savedem cum comentezi!
Mugur ciuvica nu e jurnalist.. este analist politic
In inmaltele functii ale magistraturii au fost numiti juristi cu pete negre, cu fapte de coruptie uluitoare. Acestia executa tot ce li se spune !