Jurnalistul Sabin Orcan, directorul editorial al publicaţiei Newsweek, continuă seria dezvăluirilor privind posibilele nereguli comise în judeţul Constanţa, pe vremea când primar era Radu Mazăre, dar şi în prezent.
Potrivit unui nou articol de investigaţiei, actualul primar, Decebal Făgădău, a introdus în Consiliul Local o Hotărâre care dă dreptul firmei Blue Beach SRL, în spatele căreia se află firme ale lui Mazăre, să ridice blocuri de opt etaje în Mamaia.
În plus, jurnaliştii au descoperit că o altă operațiune a Blue Beach SRL duce chiar spre soția primarului Făgădău, Monica Daniela Gaitanidis – Făgădău. „Astfel, pe 29 mai a.c., Blue Beach SRL s-a înțeles cu proprietarul Roxor Black SRL din Constanța, Theodoros Skandalidis (asociat unic), să cumpere 90% din părțile sociale: 80% ar fi ajuns la Blue Beach SRL și 10% la Nikolaos Skantzikas, administratorul Blue Beach SRL. Pe 6 iulie a.c., însă, asociatul unic al Roxor Black SRL, Theodoros Skandalidis, a refuzat să mai cesioneze părțile sociale.
Skandalidis a ajuns să dețină părțile sociale ale Roxor Black SRL prin cesiune de la Monica Daniela Gaitanidis – Făgădău, soția primarului, care avea 50%, și Alexandru Babu, fratele viceprimarului Dumitru Babu al Constanței. În 2017, cei doi au dobândit firma de la proprietarii anteriori.
Newsweek România l-a întrebat pe primarul Decebal Făgădău dacă știa și/sau știe de legăturile Blue Beach SRL cu Radu Mazăre și cu soția sa, dar Făgădău a ales, așa cum am arătat mai sus, să nu comenteze pe acest subiect.”
În acest context, Sabin Orcan susţine că acuzaţiile la adresa sa privind modul selectiv de investigare a neregulilor din judeţul Constanţa sunt false. „De-a lungul timpului, ziarele pe care le-am condus – Adevărul, Romania libera – au publicat zeci de dezvăluiri despre Mafia lui Mazăre.
Emisiunea X-Press de pe B1 TV, pe care am moderat-o ani de zile, a fost între primele care au prezentat, la nivel național, furăciunile din Dosarele Retrocedărilor și Polaris. Cele două dosare pentru care Mazăre se află și azi la închisoare. Înregistrările de pe B1.ro stau mărturie.
Jurnaliștii constănțeni care au lucrat vreodată cu mine – precum Sînziana Ionescu, Mariana Iancu sau Cristian Hagi – știu exact ce părere am eu despre Mafia lui Mazăre.
Aveți mai jos cel mai recent exemplu, o dezvăluire pe care am semnat-o împreună cu Cătălin Prisacariu, despre ultimul tun al actualului primar Făgădău. Cel care duce mai departe afacerile clanului măzăriot. Nu pe gratis, după cum puteți afla tot din Newsweek Romania:
P.S. E culmea ipocriziei să mă acuze de „legături cu Mazăre” – via un oarecare trepăduș mediatic – tocmai cel care i-a fost avocat la un moment dat!”, scrie pe Facebook directorul publicaţiei Newsweek.
