Skip to content
Politică

Oficial maghiar face apel la eforturi suplimentare pentru îmbunătățirea situației comunității maghiare din România

Comunitățile maghiare din țările vecine Ungariei au interesul de a exista relații normale între aceasta și vecinii săi, iar pentru îmbunătățirea situației comunității etnice maghiare din România sunt necesare eforturi suplimentare, a declarat marți ministrul afacerilor externe și comerțului ungar Peter Szijjarto, într-un interviu pentru agenția MTI, relatează Agerpres.

”Realizările comune pot construi un anumit grad de încredere, permițând acestor țări (vecine Ungariei, n.r.) să soluționeze ceea ce par a fi dispute dure”, a spus Szijjarto.

El a remarcat că ”România este un partener strategic pentru Ungaria și a doua sa mare piață de export, după Germania”, referindu-se la relațiile economice dintre Budapesta și București.

Oficialul ungar a subliniat că procesul de transformare a politicii externe a Ungariei ce vizează consolidarea mai eficientă a intereselor sale economice a ajuns la jumătate și că diplomația ungară trebuie să se schimbe atât instituțional, cât și ca abordare. În același timp, Ungaria trebuie să continue promovarea unei politici externe pragmatice.

Șeful diplomației ungare, care și-a preluat mandatul în luna septembrie, a apreciat că în prezent sunt create toate condițiile instituționale pentru ca Ungaria să-și atingă obiectivul de a prelua o poziție avansată în Uniunea Europeană în ceea ce privește proporția exporturilor în PIB și contribuția industriei la economia națională. În opinia sa, noii lideri ai instituțiilor UE au acum șansa de a-și concentra eforturile pe termen lung pentru recâștigarea competitivității economiei europene și promovarea unei cooperări strategice cu regiunile cu dezvoltare economică rapidă din lume.

Referitor la conflictul din estul Ucrainei, ministrul de externe ungar a accentuat necesitatea găsirii unei soluții negociate cât mai rapid posibil, ce ar fi și în interesul Europei care, pe termen lung, trebuie să coopereze cu Rusia ”într-o manieră corectă, pe baza respectului reciproc și a respectării dreptului internațional”.

1 comentariu la “Oficial maghiar face apel la eforturi suplimentare pentru îmbunătățirea situației comunității maghiare din România

  1. D-l ministru din Ungaria stie ce de banet au paraduit primarii secui si maghiari,nefacand nimic pentru propria populatie?Cum au distrus propria industrie si cum au curatat muntii de paduri?Cand li se plimba oficialii pe la Balvanos n-a vazut niciunul ca primarii nu au facut drumurile,ca oamenii sunt complet ruralizati,iar la bariere e plin de copii cersetori?

Dă-i un răspuns lui anna Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *