Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, a anunțat luni, la ședința Biroului Executiv al PNL, că potențialul maxim de semnături pentru moțiunea de cenzură la acest moment este de 237, au precizat surse liberale pentru PSnews.ro.
Ludovic Orban declara duminică seara la Digi 24 că în aceste zile poartă negocieri cu partenerii din opoziţie pentru a sprijini moţiunea de cenzură.
„Depunem moţiunea de cenzură. Săptămâna viitoare, avem noi runde de discuţii cu posibili parteneri. Deja textul moţiunii este discutat cu partenerii din opoziţie, din UDMR. Forma a fost trimisă către ALDE şi Pro România. În condiţiile în care săptămâna viitoare vin la discuţii, şansele moţiunii sunt foarte mari. Vom depune moţiunea când vom avea 233 de semnături. Opoziţia are o singură armă la dispoziţie şi trebuie folosită atunci când are cele mai mari şanse să cadă Guvernul”, a spus președintele liberal duminică seara la Digi 24.
Ultimele calcule: cum arată aritmetica parlamentară
PSnews.ro a consultat site-ul Camerei Deputaţilor şi pe cel al Senatului şi a calculat cum stau lucrurile la nivel de grupuri parlamentare şi, în acest context, numărul de voturi de care actuala opoziție ar avea nevoie ca să învingă Guvernul Viorica Dăncilă.
Am constatat că aritmetica parlamentară nu prea stă de partea PSD, astfel că, rămași singuri la guvernare, social-democrații s-ar putea trezi fără Guvern în mai puțin de 2 luni.
Partidul Naţional Liberal are 94 de parlamentari(69 deputaţi şi 25 de senatori), USR are 40 de parlamentari(27 de deputați și 13 senatori), Partidul Mișcarea Populară(PMP) are 12 parlamentari(deputați), iar UDMR vine cu 30 de parlamentari(21 de deputați și 9 senatori). Astfel, cei care s-au alăturat până acum, cel puțin la nivel declarativ, demersului de a da jos Guvernul Dăncilă au un total de 176 de voturi, un număr insuficient ca moțiunea să treacă.
Însă, amintim că ALDE a anunțat în urmă cu câteva zile, prin vocea președintelui Călin Popescu Tăriceanu că va vota de această dată moțiunea de cenzură depusă de opoziție.
„Noi nu o să votăm pro-Guvern. Partidul de opoziţie votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, ca să fie clar, dacă aveaţi cele mai mici îndoieli”, a spus liderul ALDE.
Drept urmare, ALDE ar veni cu încă 33 de parlamentari (19 deputați și 14 senatori), astfel că opoziția ar strânge un total de 209 voturi.
În acest caz, salvarea opoziției ar putea veni chiar de la Victor Ponta. Cei 26 de deputați ai PRO România ar putea să încline decisiv balanța către opoziție, asigurându-i chiar victoria mult așteptată, însă se pare că Victor Ponta oscilează între vechea și noua iubire pentru că nici până la această dată nu a oferit un răspuns clar la întrebarea „Votează sau nu PRO România moțiunea de cenzură?”.
De cealaltă parte, PSD mai are doar 136 de deputați și 68 de senatori, deci 204 parlamentari. Chiar dacă va obține susținerea minorităților(17 parlamentari), PSD tot nu va putea trece testul moțiunii de cenzură. Însă, cum trădările sunt la modă în politica românească, ne-am putea aștepta ca PSD să „racoleze” o parte din parlamentarii ALDE nemulțumiți de fuziunea partidului cu PRO România, astfel încât social-democrații să poate răsfula ușurați la moțiune. Sau de ce nu, ne-am putea aștepta ca Victor Ponta să sară din barca la care vâslește, cel puțin deocamdată, alături de Călin Popescu Tăriceanu.
Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.
