Vineri a fost publicat un sondaj despre partidele catalane pro-independență care indică faptul că acestea își vor pierde majoritatea în Parlamentul regional la scrutinul din decembrie.
Cu toate acestea, diferența dintre cele două părți este una mică. Sondajul a fost realizat între zilele de luni și joi, în perioada în care guvernul spaniol se pregătea să preia controlul regiunii ce și-a declarat unilateral independența vineri, relatează Reuters citat de Hotnews.ro.
Partidele pro-independență sunt cotate la 42,5%, iar cele împotriva ar câștiga 43,4% dintre voturi, este rezultatul sondajului realizat de Sigma Dos și publicat de ziarul anti-independență El Mundo.
