Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan a solicitat, luni, demisia imediată din funcţia de prim-ministru, a Vioricăi Dăncilă, în contextul declaraţiei făcute de aceasta privind mutarea ambasadei din Israel.
”Viorica Dăncilă, demisia! Viorica Dăncilă nu trebuie lăsată să vorbească despre relațiile internaționale ale României! Nu știe, nu înțelege, nu are atribuții!Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, și-a anulat vizita oficială în România din cauza declarațiilor iresponsabile și revoltătoare cu privire la mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.În limbaj diplomatic, anularea unei astfel de vizite, în momentul în care Regele era deja pe scara avionului, este un semnal de o gravitate maximă!Din cauza Vioricăi Dăncilă nu vor mai fi semnate cele trei acorduri între România și Iordania pe justiție, sănătate și educație”, a scris Raluca Turcan pe facebook.
Totodată, liberalul consideră că România a ajuns în pragul rușinii, din cauza gafelor Vioricăi Dăncilă, dar și din cauza lui Teodor Meleșcanu, pe care îl acuză de tolerarea ”în continuare greșelile de politică externă ale premierului”.
”România a ajuns o RUȘINE pe plan internațional din cauza gafelor unui premier diletant. Aceeași vină o are și ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, care a tolerat și tolerează în continuare greșelile de politică externă ale premierului.
Reacția deputatului vine în contextul în care premierul Viorica Dăncilă a anunţat, duminică, aflată într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei ”şi în deplin consens”, România îşi va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Ulterior, şeful Executivului a declarat duminică seara, la un post TV, că anunţul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar o opinie personală, iar reacţia preşedintelui Klaus Iohannis nu a făcut decât să o dezamăgească, pentru că ea a spus că trebuie îndeplinite procedurile constituţionale.
În consecință, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei îşi anulează vizita pe care o avea planificată în România după ce premierul Viorica Dancilă a anunţat că ambasada României în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.

pe kill bill o scaie rau complexele de inferioritate si invidia.