Skip to content
Prahova Știri locale

Prahova: Sute de consumatori fără curent electric şi inundaţii în mai multe localităţi în urma furtunii/ Doi oameni, salvaţi de pompieri din imobile inundate

News.ro

Mai multe localităţi ale judeţului Prahova au fost afectate de furtună, marţi după-amiază, iar sute de consumatori nu au curent electric în urma avariilor produse pe reţeaua de alimentare. Pompierii au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate în pericol din cauza inundaţiilor. Astfel, un bărbat a fost salvat de la electrocutare, iar o femeie a fost scoasă din locuinţa inundată, potrivit news.ro.

Furtuna a provocat pagube în mai multe localităţi ale judeţului Prahova, unde s-au produs inundaţii, anunţă ISU Prahova, marţi seară.

În incinta Parcului Industrial din localitatea Ariceştii Rahtivani, un bărbat a fost salvat de către echipajele de pompieri după ce încăperea în care se afla a fost inundată ca urmare a ploilor abundente. Bărbatul s-a urcat pe o masă şi nu putea să coboare pentru că se afla în pericol de a fi electrocutat, în condiţiile în care cel mai probabil un prelungitor se afla sub apa care a intrat în imobil. Bărbatul este în afara oricărui pericol.

De asemenea, în oraşul Băicoi o tânără a fost scoasă de către pompieri din locuinţa inundată.

Inundaţii s-au produs şi în localităţile Măneciu, Vălenii de Munte şi Drajna, unde apa a intrat în mai multe beciuri şi curţi, dar şi pe DN 72 , între Ploieşti şi Târgovişte, în comuna Ariceştii Rahtivani.

Vântul puternic a produs avarii pe reţeaua de alimentare cu energie electrică. Astfel, 223 de consumatori sunt nealimentaţi cu electricitate în localităţile Voila, Telega şi Păuleşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *